vineri, iulie 5, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitate16 ani de la trecere în veșnicie a episcopului Ioan Mihălțan. A...

16 ani de la trecere în veșnicie a episcopului Ioan Mihălțan. A slujit zeci de ani la Ohaba

Date:

Știri relevante

spot_img

16 ani de la trecere în veșnicie a episcopului Ioan Mihălțan. A slujit zeci de ani la Ohaba.

Duminică, 17 martie, s-au împlinit 16 ani de la trecerea în veșnicie a Episcopului Ioan Mihălțan. Arhiereul Ioan s-a născut la data de 27 septembrie 1926, fiind originar din localitatea Ohaba, județul Alba.

În perioada 1939-1947, a urmat studiile secundare la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj.

16 ani de la trecere în veșnicie a episcopului Ioan Mihălțan. A slujit zeci de ani la Ohaba

Apoi, între anii 1947 și 1951, a fost student al Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu, continuând cursurile de doctorat la Institutul Teologic din București (1973-1976). A obținut titlul de doctor în teologie în anul 1985, în urma studiilor efectuate la Institutul ecumenic de la Bossey și la Facultatea de Teologie protestantă din Strasbourg (1977-1978).

Timp de aproape patru decenii, între anii 1951 și 1990, a fost preot celib în localitatea sa natală, Ohaba. A fost hirotonit în treapta preoției de către Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului.

Citește și: VIDEO Marius Moga a inaugurat Școala Gimnazială din satul Câlnic, renovată de Asociația BookLand: „Mi-aș dori ca fiecare copil să aibă șansa de a-și găsi drumul în viață”

Instalarea în demnitatea de paroh a fost oficiată în prezența preotului Eugen Imbăruș, considerat drept „preotul copilăriei sale”, care i-a fost alături cu sfaturi prețioase în primii ani ai slujirii sacerdotale. În paralel, a fost duhovnic (1970-1971), lector (1978-1987) și conferențiar (1987-1990) pentru catedra de Îndrumări misionare și Ecumenism la Institutul Teologic din Sibiu, timp în care a desfășurat o rodnică activitate științifică și academică.

La data de 18 ianuarie 1990, a fost ales Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, cu titlul „Crișanul”, fiind tuns în monahism la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.

Ulterior, la data de 4 februarie 1990, a fost hirotonit întru arhiereu, la Oradea. După trecerea la cele veșnice a Episcopului Vasile Coman, Arhiereul-vicar Ioan a fost ales Episcop titular al Eparhiei Oradiei.

A fost instalat în noua demnitate la data de 25 octombrie 1992, fiind arhipăstor al clericilor și credincioșilor din județele Bihor și Sălaj până la data de 1 ianuarie 2007, când s-a pensionat. Episcopul Ioan a trecut în veșnicie la data de 17 martie 2008, fiind înmormântat în vecinătatea bisericii parohiale din Ohaba.

Citește și: Moș Loghin, veteranul de război din Alba, a plecat în eternitate la vârsta de 102 ani. A luptat contra rușilor, în Cecenia

La împlinirea unui deceniu de la trecerea la Domnul, Arhiepiscopia Alba Iuliei a organizat un eveniment omagial deosebit dedicat Arhiereului Ioan Mihălțan. În seara zilei de 15 noiembrie 2018, Facultatea de Teologie Ortodoxă din orașul Marii Uniri a găzduit lansarea cărții cu titlul „Vlădica Ioan Mihălțan, părinte iubitor și slujitor devotat al Bisericii străbune.

Volum omagial”, lucrare apărută la Editura Reîntregirea. Evenimentul s-a bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, alături de care s-au aflat numeroși părinți profesori, clerici și credincioși care l-au iubit și prețuit pe vlădica Ioan.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut