luni, iulie 1, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitate16 ani de la trecerea în veșnicie a preotului Ioan Iovan. Închis...

16 ani de la trecerea în veșnicie a preotului Ioan Iovan. Închis de comuniști la Aiud și Gherla pentru credința sa

Date:

Știri relevante

spot_img

În urmă cu 16 ani, a trecut la cele veșnice arhimandritul Ioan Iovan, duhovnicul Mănăstirii Recea. Considerat drept una dintre cele mai importante personalități duhovnicești din arealul spiritual mureșean, arhimandritul Ioan a făcut parte din pleiada clericilor prigoniți în închisorile comuniste datorită mărturisirii dreptei credințe.

A văzut lumina zilei pe 26 iunie 1922, în localitatea Husasău de Criș, județul Bihor, fiind fiul preotului Gavril Iovan și al prezbiterei Maria. Studiind temeinic teologia, și-a susținut teza de licență, intitulată „Sfânta Euharistie și viața mistică”, în anul 1946, la Sibiu.

16 ani de la trecerea în veșnicie a preotului Ioan Iovan. Închis de comuniști la Aiud și Gherla pentru credința sa

Urmând chemării monahale, a fost călugărit la Mănăstirea Sihastru, județul Vrancea. În anul 1949, a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Vladimirești, județul Galați.

În cei șapte ani de slujire la acest așezământ călugăresc, tânărul ieromonah Ioan a militat pentru o viață duhovnicească intensă, susținută de o deasă împărtășanie.

Citește și: Castelele Peleş şi Pelişor, fostele închisori comuniste și Biserica “Sfinţii Trei Ierarhi”, printre obiectivele înscrise în Lista indicativă UNESCO

În urma redactării unui memoriu în care acuza restrângerea libertății religioase a credincioșilor, ieromonahul Ioan a fost arestat și caterisit, sub presiunea factorului politic. Astfel, în perioada 1955-1964, a fost întemnițat la penitenciarele din Galați, Văcărești, Jilava, Gherla și Aiud, opunând rezistență campaniilor asidue de reeducare.

Devenind liber, ieromonahul Ioan Iovan și-a stabilit domiciliul în București. Caterisirea survenită în urma arestării i-a fost ridicată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 26 iunie 1979. Apoi, a slujit cu râvnă apostolică la Mănăstirile Cernica și Plumbuita.

În anul 1991, ieromonahul Ioan a fost chemat să pună bazele unei lucrări duhovnicești și misionare în Eparhia Alba Iuliei, la Mănăstirea Recea (județul Mureș), alături de maica stareță Cristina Chichernea.

Cu multă trudă, a ridicat și înfrumusețat biserica „Nașterea Maicii Domnului”, locaș de cult târnosit la data de 7 septembrie 2003 de către Patriarhii Petru al VII-lea și Teoctist, în prezența a peste 20.000 de credincioși.

Lucrarea spirituală desfășurată de arhimandritul Ioan Iovan la Mănăstirea Recea a fost una rodnică și sfințitoare, apusul vieții sale fiind încununat de Dumnezeu cu multe împliniri și bucurii duhovnicești.

Citește și: FOTO Aurora Boreală, văzută din Alba Iulia și alte zone din județ. Spectacolul de pe cer, cauzat de o furtună geomagnetică

A lăsat în urmă o obște angajată în trăirea autentică a monahismului și a slujirii lui Hristos, arhimandritul Ioan rămânând în memoria celor care l-au cunoscut drept un duhovnic blând, harnic și rugător.

A trecut în veșnicie la data de 17 mai 2008, fiind înmormântat, spre nădejdea învierii și a vieții veșnice, la Mănăstirea Recea, de către un numeros sobor de arhierei, preoți și diaconi.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut