39 de ani de la dezastrul de la Cernobîl. Aproape 8,4 milioane de oameni au fost expuși radiațiilor.
O explozie la Centrala Nucleară de la Cernobîl în 1986 a răspândit un nor radioactiv peste mari părți ale Uniunii Sovietice, în prezent teritorii ale Belarusului, Ucrainei și Federației Ruse.
39 de ani de la dezastrul de la Cernobîl. Aproape 8,4 milioane de oameni au fost expuși radiațiilor
Aproape 8,4 milioane de oameni din cele trei țări au fost expuși radiațiilor.
Guvernul sovietic a recunoscut nevoia de asistență internațională abia în 1990. În același an, Adunarea Generală a adoptat rezoluția 45/190, solicitând ‘cooperare internațională pentru a aborda și atenua consecințele de la centrala nucleară de la Cernobîl’.
Acesta a fost începutul implicării Organizației Națiunilor Unite în redresarea de la Cernobîl. A fost înființat un Grup de lucru pentru a coordona cooperarea la Cernobîl, arată https://www.un.org/.
Istoria accidentului nuclear de la Cernobîl
Accidentul de la Cernobîl din 1986 a fost rezultatul unei proiectări defectuoase a reactorului, operat de personal insuficient instruit, explică https://world-nuclear.org/.
Explozia cu abur și incendiile rezultate au eliberat în mediu cel puțin 5% din miezul radioactiv al reactorului, provocând depunerea de materiale radioactive în multe părți ale Europei.
Doi muncitori ai centralei Cernobîl au murit din cauza exploziei din noaptea accidentului.
Printre victime s-au numărat pompierii care au intervenit la incendiile inițiale de pe acoperișul clădirii turbinelor, iar 28 de persoane au murit în următoarele săptămâni, ca urmare a sindromului iradierii acute.
Câte persoane au fost evacuate
Aproximativ 350.000 de persoane au fost evacuate în urma accidentului.
Complexul energetic de la Cernobîl, situat la aproximativ 130 km nord de Kiev, Ucraina, și la aproximativ 20 km sud de granița cu Belarus, cuprindea patru reactoare nucleare.
Unitățile 1 și 2 au fost construite între 1970 și 1977, iar unitățile 3 și 4 au fost finalizate în 1983. Alte două reactoare erau în construcție în momentul accidentului.
La sud-est de centrală, a fost construit un lac artificial de aproximativ 22 de kilometri pătrați, situat lângă râul Pripiat, un afluent al Niprului, pentru a furniza apă de răcire reactoarelor.
Această zonă a Ucrainei avea o densitate scăzută a populației. La aproximativ 3 km distanță de reactor, în noul oraș Pripiat trăiau 49.000 de locuitori.
Orașul vechi Cernobîl, care avea o populație de 12.500 de locuitori, se află la aproximativ 15 km sud-est de complex.
Pe o rază de 30 km de la centrala electrică, populația totală era între 115.000 și 135.000 de locuitori la momentul accidentului.
Cea mai mare eliberare radioactivă
Accidentul a provocat cea mai mare eliberare radioactivă necontrolată în mediu înregistrată vreodată pentru orice operațiune civilă, iar cantități mari de substanțe radioactive au fost eliberate în aer timp de aproximativ 10 zile.
Acest lucru a cauzat perturbări sociale și economice grave pentru părți mari ale populației din Belarus, Rusia și Ucraina. Doi radionuclizi, iodul-131, cu durată scurtă de viață, și cesiul-137, cu durată lungă de viață, au cântărit greu în doza de radiații.
Se estimează că tot gazul xenon, aproximativ jumătate din iod și cesiu și cel puțin 5% din materialul radioactiv rămas în miezul reactorului Cernobîl 4 (care avea 192 de tone de combustibil) au fost eliberate în urma accidentului.
Cea mai mare parte a materialului eliberat s-a depus în apropiere sub formă de praf și resturi, dar materia mai ușoară a fost transportată de vânt peste Ucraina, Belarus, Rusia și, într-o oarecare măsură, peste Scandinavia și Europa.
Orașul Pripiat, unde locuiau operatorii centralei, a fost evacuat pe 27 aprilie 1986. Până pe 14 mai, aproximativ 116.000 de persoane care locuiau pe o rază de 30 de kilometri fuseseră evacuate și ulterior relocate.
În anii care au urmat accidentului, alte 220.000 de persoane au fost relocate în zone mai puțin contaminate, iar zona de excludere inițială cu o rază de 30 km (2.800 km2) a fost modificată și extinsă pentru a acoperi 4.300 de kilometri pătrați.
Comitetul științific al Națiunilor Unite pentru evaluarea efectelor radiațiilor atomice (UNSCEAR) a concluzionat că, în afară de aproximativ 5.000 de cazuri de cancer tiroidian (soldate cu 15 decese), ‘nu există dovezi ale unui impact major asupra sănătății publice atribuibil expunerii la radiații, la 20 de ani de la accident’, potrivit sursei citate.
Conform unui raport UNSCEAR din 2018, aproximativ 20.000 de cazuri de cancer tiroidian au fost diagnosticate între 1991 și 2015 la pacienți care aveau 18 ani sau mai puțin la momentul accidentului.
Raportul afirmă că un sfert din cazuri (5000 de cazuri) s-au datorat ‘probabil’ dozelor mari de radiații și că acest raport a fost probabil mai mare în anii anteriori și mai mic în anii următori. Cancerul tiroidian nu este de obicei fatal dacă este diagnosticat și tratat din timp. Conform raportului, dintre diagnosticele puse între 1991 și 2005, 15 s-au dovedit a fi fatale.
La începutul anilor 1990, aproximativ 400 de milioane de dolari s-au cheltuit pentru îmbunătățirea siguranței reactoarelor rămase de la Cernobîl.
Reactorul 3 a funcționat până în decembrie 2000. Unitatea 2 a fost închisă după un incendiu în sala turbinelor în 1991, iar unitatea 1 la sfârșitul anului 1997. Aproape 6.000 de oameni lucrau la centrală în fiecare zi, iar doza lor de radiații s-a încadrat în limitele acceptate la nivel internațional.
Noua structură de siguranță (New Safe Confinement – NSC) pentru sarcofag a fost finalizată în 2017. Structura închisă ermetic are rolul de a permite inginerilor să demonteze de la distanță structura din 1986, care a protejat rămășițele reactorului de intemperii, încă din săptămânile de după accident.
URMĂREȘTE-NE ȘI PE GOOGLE NEWS
