425 de ani de la intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia! Transilvania intra, astfel, în stăpânirea domnitorului.
Vineri, 1 noiembrie, se împlinesc 425 de ani de la intrarea intrarea triumfală a voievodului Mihai Viteazul împreună cu oastea sa în Cetatea Alba Iulia.
425 de ani de la intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia
La 1 noiembrie 1599, voievodul Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia, după victoria asupra lui Andrei Bathory în bătălia de la Şelimbăr, Transilvania intrând astfel sub stăpânirea domnului muntean, notează Agerpres.
Mihai Viteazul s-a proclamat „Domn din mila lui Dumnezeu al Ţării Româneşti şi al Ardealului”.
La Alba Iulia, Mihai Viteazul a organizat Cancelaria, care a început să emită, pentru prima dată în Transilvania, acte oficiale în limba română, alături de cele în latină şi slavă.
Domnitorul a pus la Alba Iulia bazele uneia dintre cele mai importante instituţii culturale româneşti din Transilvania, Mitropolia Bălgradului. Într-un timp record, el a reuşit să construiască o nouă catedrală şi clădirile aferente pentru mitropolie, demolate mai apoi de austrieci.