vineri, iulie 5, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitate63 de ani de la moartea marelui filosof Lucian Blaga. Nu vorbește...

63 de ani de la moartea marelui filosof Lucian Blaga. Nu vorbește până la 4 ani, își prevede sfârșitul

Date:

Știri relevante

spot_img

63 de ani de la moartea marelui filosof Lucian Blaga. Nu vorbește până la 4 ani, își prevede sfârșitul.

Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, în Lancrăm, Alba, România, într-o familie de preoți, fiind al nouălea copil al preotului Isidor Blaga și al Anei (născută Moga). Tatăl său a murit în 1908, iar mama sa în 1933, la Sibiu.

63 de ani de la moartea marelui filosof Lucian Blaga

Blaga nu a fost capabil să vorbească până la vârsta de patru ani.

Lucian Blaga și-a început studiile la școala primară germană din Sebeș, iar apoi a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, unde unchiul său, Iosif Blaga, era profesor. Debutul său literar a avut loc prin publicarea de poezii și studii în diverse ziare și reviste, precum Tribuna și Românul.

După absolvirea Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în 1917, Blaga a urmat studii de filozofie și biologie la Universitatea din Viena, unde și-a obținut doctoratul în filozofie în 1920. În această perioadă, s-a căsătorit cu Cornelia Brediceanu.

Citește și: 94 de ani de la nașterea lui Dorli Blaga, fiica marelui filosof Lucian Blaga. Urmărită de Securitate, încetează să mai meargă la mormintele părinților

Cariera sa literară a fost una prolifică, debutând cu placheta de poezii „Poemele luminii” în 1919 și publicând prima sa dramă, „Zamolxe”, în 1920. A fost apreciat și premiat pentru contribuțiile sale literare, primind Premiul Adamachi pentru debut, în 1921. De asemenea, a fost distins cu numeroase alte premii și recunoașteri.

În paralel cu activitatea sa literară, Blaga a desfășurat o carieră diplomatică, ocupând diverse funcții de atașat cultural și consilier de presă în mai multe țări europene.

În anii ’40, a fost implicat în învățământul superior și în presa culturală, devenind profesor la Universitatea din Cluj și redactor la revista Cultura. A fost membru al Academiei Române începând din 1937.

După al Doilea Război Mondial, Blaga a fost îndepărtat de la catedră și a lucrat în cadrul Bibliotecii Academiei Române din Cluj. A continuat să scrie și să traducă, lăsând în urmă o operă literară vastă și diversă.

Își prevede moartea

Anul 1961 îl găsește pe Lucian Blaga în spital, la Cluj, cu probleme ale coloanei vertebrale. La sfârșitul lunii aprilie vine poetul Teohar Mihadaș. Bolnavul era ”o masă de var, numai ochii rămăseseră vii în el”. Filosoful a rostit cu voce stinsă: ”Mai sunt oameni care mă iubesc”.

În dimineața lui 4 mai, la vizita obișnuită, Lucian Blaga i-a relatat medicului Ștefan Hărăguș ”calm, fără să pară câtuși de puțin îngândurat, ca un fapt divers, visul pe care-l avusese în timpul nopții.

Se făcea că fiind la Paris, s-a dus împreună cu Basil Munteanu să viziteze cimitirul Pere Lachaise. Câțiva muncitori trebăluiau la morminte. După ce-i predă cheile cimitirului, Basil Munteanu își ia bun rămas de la prietenul său.

Citește și: VIDEO Tunelul sfinților din Ardeal unde oamenii își pot găsi protectorul. Uimește toți turiștii

Blaga rămâne singur și începe să se plimbe printre morminte. Când însă vrea sa iasă din cimititr, își dă seama că a pierdut cheia cu care trebuia să deschidă poarta.

Cineva îi spune atunci că mai există o altă ieșire, în partea opusă a incintei, dar când ajunge în dreptul ei, aceasta era de asemnea zăvorâtă”. Semnificația era limpede.

Presimțea că se află la cumpăna dintre viață și moarte. În noaptea de 5 spre 6 mai, alături de bolnav se afla doar soția sa. La ora 3.30, poetul s-a trezit din somn, ”perfect lucid, respirînd greu” și i-a șoptit distinct Corneliei: ”-Peste un ceas mor!”.

Sub privirile neputinciose ale medicului de gardă și urmărit de privirile înrouate de lacrimi ale Corneliei, la ora 4.30, Lucian Blaga trecea la cele veșnice. Cauza decesului a fost ”neoplasm al coloanei vertebrale”.

A fost înmormântat în ziua sa de naștere, 9 mai, în cimitirul din Lancrăm.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut