A fost semnat contractul pentru operarea transportului public local din Aiud. De când vor intra în circulație autobuzele electrice?
Aiud a făcut ultimul pas necesar pentru ca transportul public local să devină funcțional, după semnarea contractului de delegare a gestiunii serviciului cu operatorul care va administra noul sistem de transport public.
A fost semnat contractul pentru operarea transportului public local din Aiud. De când vor intra în circulație autobuzele electrice
Potrivit administrației locale, autobuzele electrice vor intra în circulație până la sfârșitul lunii iunie și vor putea fi utilizate de către locuitorii municipiului.
Primarul Dragoș Crișan a declarat că proiectul transportului public ecologic reprezintă cea mai costisitoare investiție implementată până acum în municipiu.
„După mulți ani de așteptare, am făcut ultimul pas necesar pentru ca transportul public din Aiud să devină, în sfârșit, funcțional. Am semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public cu operatorul care va administra transportul public local”, a transmis edilul.
Licitația pentru operarea serviciului a fost câștigată de asocierea formată din Feldiberc Trans SRL, lider de asociere, și Autotrust Corporation SRL.
În paralel, continuă demersurile pentru operaționalizarea completă a sistemului de transport public ecologic. În acest context, TLA – Transport Local Aiud a anunțat deschiderea procesului de recrutare pentru formarea echipei care va deservi noul serviciu.
42 de posturi disponibile
Operatorul caută personal pentru mai multe poziții:
- 32 de șoferi categoria D;
- 2 contabili;
- 4 controlori;
- 1 mecanic auto;
- 1 angajat pentru curățenie;
- 1 spălător auto;
- 1 specialist IT.
CV-urile pot fi trimise până în data de 15 iunie 2026, la adresa de e-mail transportlocalaiud@gmail.com.
Interviurile vor avea loc în aceeași zi, începând cu ora 09:00, la noul sediu TLA din municipiul Aiud, situat pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 51C.
Pentru informații suplimentare, cei interesați pot apela numărul de telefon 0746 021 023.





