vineri, august 7, 2026
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăLifestyleSănătateA început construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj: va avea peste 800...

A început construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj: va avea peste 800 de paturi și va deservi și pacienții din Alba

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

A început construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj: va avea peste 800 de paturi și va deservi și pacienții din Alba.

Construcția clădirii Spitalului Regional de Urgență Cluj a început oficial, marcând o nouă etapă în implementarea unuia dintre cele mai importante proiecte medicale din România. Noua unitate va deservi întreaga regiune de Nord-Vest, inclusiv locuitorii județului Alba, iar lucrările sunt estimate să fie finalizate în 40 de luni.

A început construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj: va avea peste 800 de paturi și va deservi și pacienții din Alba

Proiectul a intrat în etapa de construire a clădirii propriu-zise, la mai bine de doi ani de la începerea lucrărilor pregătitoare pe șantierul din Florești. Contractul pentru execuția lucrărilor principale a fost semnat la Palatul Victoria în data de 12 mai 2026 și este finanțat prin Programul Sănătate 2021–2027.

Contractul prevede realizarea clădirii principale a spitalului, a clădirilor tehnice și infrastructurii suport, amenajarea heliportului, construirea unui parc fotovoltaic, instalarea echipamentelor medicale grele, amenajările exterioare și racordarea la rețelele de utilități și infrastructura rutieră.

Valoarea investiției se ridică la aproximativ 1,79 miliarde de lei, fără TVA, iar perioada de execuție este de 40 de luni, la care se adaugă o perioadă de garanție de 120 de luni.

Șantierul intră într-o nouă etapă

Până în prezent au fost realizate lucrările pregătitoare esențiale pentru dezvoltarea proiectului: excavații, relocări de utilități, ziduri de sprijin și fundații pe o suprafață comparabilă cu dimensiunea unui stadion de fotbal.

Potrivit reprezentanților proiectului, volumul excavărilor efectuate până acum este echivalent cu aproximativ 56 de piscine olimpice.

Odată cu începerea construcției suprastructurii, viitorul spital începe să prindă contur și la suprafață.

Va deservi întreaga regiune de Nord-Vest

Spitalul Regional de Urgență Cluj va deveni principalul centru medical de nivel terțiar din Regiunea Nord-Vest și va prelua cazurile medicale complexe și critice care necesită infrastructură și tehnologie avansată.

Noua unitate medicală va dispune de:

  • 849 de paturi pentru spitalizare continuă;
  • 106 paturi de terapie intensivă, inclusiv pentru terapie intensivă pediatrică, neonatologie și unitatea pentru mari arși;
  • 22 de săli de operație, dintre care două hibride;
  • 71 de cabinete de ambulatoriu;
  • heliport pentru intervențiile medicale de urgență;
  • infrastructură organizată în șase centre multidisciplinare.

Beneficii și pentru locuitorii județului Alba

Odată finalizat, Spitalul Regional de Urgență Cluj va deservi întreaga regiune de Nord-Vest, inclusiv pacienții din județul Alba, oferind acces la servicii medicale de înaltă performanță și la specialități care, în prezent, sunt disponibile într-un număr limitat de unități sanitare.

spot_imgspot_img

Ultimele știri

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut