Academicianul David Prodan va fi comemorat la 122 de ani de la naștere. Programul activităților.
„Îmi rememorez în linii mari viaţa pentru mine. N-am avut o viaţă de suferinţe, de mizerii care să impresioneze, nici o viaţă de aventură care să stârnească vreun interes deosebit.
Academicianul David Prodan va fi comemorat la 122 de ani de la naștere
Am avut o viaţă ca nenumărate altele, fără nimic excepţional, o viaţă care spune prea puţin altuia, îi poate trezi prea puţin interesul. Desigur am pornit de jos, dar am urcat scara destul de normal, treaptă de treaptă, potrivit dotaţiei fireşti şi împrejurărilor, mai mult favorabile decât defavorabile.
N-am fost scutit nici de duşmani, de invidii în viaţa ştiinţifică, dar poate ele au fost şi omagiul calităţii.” (David Prodan, Memorii).
Miercuri, 13 martie 2024, la 122 de ani de la naștere, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba își propun să-l readucă în atenția publică și să-l omagieze, printr-o serie de manifestări pe David Prodan, bibliotecar, istoric, profesor universitar și academician.
Programul este următorul:
10:00 – Medalion literar – David Prodan (online)
11:00 – David Prodan în colecțiile Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba – expoziție de carte
12:00 – Depuneri de jerbă și flori la bustul lui David Prodan de pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
13:00 – Memoria culturală a locului – academicianul David Prodan (online)
Academicianul David Prodan s-a născut la 13 martie 1902, în Cioara (azi Sălişte, jud. Alba). A studiat primele clase în localitatea natală, apoi și-a continuat studiile gimnaziale în Sebeș și cele liceale în Orăștie. Ajuns la Cluj se înscrie la Facultatea de Litere a Universității „Dacia Superioară”.
A absolvit, magna cum laude, în anul 1924, cu diploma de licență în istorie şi arheologie. După absolvirea facultăţii, între 1924-1937, a lucrat la Arhivele Statului din Cluj, între 1938-1947 la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, între 1944-1967, lucrează la Institutul de Istorie şi la Biblioteca Filialei Cluj a Academiei Române.
Începând cu anul 1948 devine profesor universitar și este admis membru corespondent al Academiei Române, devenind membru titular în 1955, iar în perioada 1991-1992 a fost preşedinte de onoare al Centrului de Studii Transilvane.
Academicianul şi istoricul David Prodan s-a stins din viaţă la 11 iunie 1992, la vârsta de 90 ani, fiind înmormântat la Cluj Napoca.