Accident între două motociclete pe Transalpina: doi bărbați au ajuns la spital.
Două motociclete s-au ciocnit duminică, pe DN 67C, în zona kilometrului 71, după ce unul dintre motocicliști ar fi pierdut controlul într-o curbă și a pătruns pe sensul opus de mers. În urma impactului, ambii conducători au fost răniți și transportați la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Accident între două motociclete pe Transalpina: doi bărbați au ajuns la spital
Potrivit IPJ Alba, la data de 2 august 2026, în jurul orei 12.35, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 67 C, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii Biroului Rutier Sebeș s-au deplasat la fața locului și au constatat că un cetățean maghiar, în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, pe DN 67 C, la kilometrul 71, nu ar fi adaptat viteza, într-o curbă, și a intrat în coliziune cu o motocicletă care circula regulamentar din sens opus, condusă de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din județul Sibiu.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto au suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.





