miercuri, iulie 3, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateAcuzații de vrăjitorie într-un cartier din Roșia Montană. Totul a pornit de...

Acuzații de vrăjitorie într-un cartier din Roșia Montană. Totul a pornit de la un cocean de porumb

Date:

Știri relevante

spot_img

Acuzații de vrăjitorie la Roșia Montană. Totul a început de la un cocean de porumb aruncat la poarta unui vecin.

O femeie din cartierul Dăroaia din comuna Roșia Montană, Alba, și-a acuzat vecina că i-a aruncat porumb în curte pentru a-i face vrăji. Fapta a avut loc în 16 ianuarie 2022.

Acuzații de vrăjitorie într-un cartier din Roșia Montană. Totul a pornit de la un cocean de porumb

Femeia acuzată de violență a ieșit în linia de cale ferată care traversează cartierul Dăroaia, la poarta vecinei sale pe care a strigat-o să iasă afară.

Dorea să primească explicații cu privire la faptul că este învinovățită că i-ar fi aruncat coceni de porumb în curte cu scopul de a-i face vrăji.

Citește și: O fetiță de 10 ani din Teiuș, obligată de părinți să nu se mai ducă la școală. Riscă pedeapsa cu închisoarea

Victima a ieșit la poartă şi a negat cele spuse de vecina sa cerându-i acesteia sa dovedească acuzaţiile.

„În acel moment inculpata s-a repezit la persoana vătămată prinzând-o cu ambele mâini de umeri si scuturând-o, apoi i-a prins acesteia o mână şi i-a răsucit-o cauzându-i suferințe fizice, iar cu cealaltă mână i-a aplicat o lovitură cu palma după cap, fiind necesară intervenția martorilor pentru ca aceasta să înceteze agresiunea. Victima a intrat în curtea casei sale, astfel conflictul luând sfârşit”, se menționează în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni.

Femeia acuzată a fost cercetată și, în final, trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire și alte violențe. Potrivit Codului Penal, lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

În fața instanței de judecată, victima a declarat că își retrage plângerea, pentru că se împăcase cu agresoarea.

Citește și: FOTO Autoritățile din Ciugud au „pescuit” două camioane de gunoaie de pe malurile Mureșului: PET-uri și sticle și pe ruta turistică Via Transilvanica

Magistratul de la Judecătoria Câmpeni a închis procesul penal, dar a obligat-o pe femeia agresată să plătească suma de 400 de lei reprezentând cheltuieli de judecată. În situația în care victima își retrage plângerea după trimiterea în judecată a persoanei acuzate, instanța o obligă să plătească cheltuielile de judecată, potrivit Adevărul.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut