sâmbătă, iulie 18, 2026
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăLifestyleAnimaleAjutor de minimis pentru crescătorii de porci Mangalița și Bazna: 2.300 de...

Ajutor de minimis pentru crescătorii de porci Mangalița și Bazna: 2.300 de lei pentru fiecare scroafă de reproducție

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

Ajutor de minimis pentru crescătorii de porci Mangalița și Bazna: 2.300 de lei pentru fiecare scroafă de reproducție.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a lansat miercuri în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern prin care propune instituirea unei scheme de ajutor de minimis destinată crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și Mangalița, pentru anul 2026.

Ajutor de minimis pentru crescătorii de porci Mangalița și Bazna: 2.300 de lei pentru fiecare scroafă de reproducție

Potrivit Notei de fundamentare care însoțește proiectul, măsura are ca obiectiv încurajarea crescătorilor să mărească efectivele de animale de reproducție și numărul de purcei obținuți, astfel încât să crească populația de porci din cele două rase autohtone.

Ministerul Agriculturii subliniază că România deține un patrimoniu genetic valoros reprezentat de rasele Bazna și Mangalița. Acestea sunt potrivite pentru creșterea extensivă și pot furniza materia primă necesară obținerii produselor ecologice și tradiționale.

În același timp, autoritățile arată că interesul consumatorilor pentru astfel de produse este în continuă creștere.

Documentul evidențiază și problema dependenței de importuri. În prezent, producția internă acoperă doar aproximativ 50% din consumul de carne de porc, ceea ce înseamnă că restul necesarului provine din import.

Sprijinul propus este de 2.300 de lei pe an pentru fiecare scroafă de reproducție. Pentru acordarea ajutorului, beneficiarii trebuie să comercializeze minimum patru produși pe an pentru fiecare scroafă înscrisă în program. Purceii trebuie să aibă o greutate de cel puțin 8 kilograme pe cap și să fie îndeplinite toate condițiile de eligibilitate prevăzute în proiectul de act normativ.

Schema de ajutor se adresează întreprinderilor și întreprinderilor unice care cresc porci de reproducție din rasele Bazna și Mangalița.

Sunt eligibili producătorii agricoli organizați ca persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II), întreprinderi familiale (IF), societăți agricole constituite potrivit legislației în vigoare, precum și persoanele juridice care desfășoară activități în domeniu.

Când se pot depune cererile

Cererile de înscriere în program vor putea fi depuse în termen de 20 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern.

Ulterior, cererile de plată și documentele justificative vor trebui depuse cel târziu până la data de 27 noiembrie 2026.

Proiectul introduce și obligația efectuării testelor ADN pentru fiecare scroafă Bazna sau Mangalița înscrisă în program. Dovada efectuării testului va trebui depusă până la 31 august 2026.

Totodată, valoarea ajutorului solicitat, împreună cu toate ajutoarele de minimis primite de beneficiar în ultimii trei ani, începând cu 2023, nu poate depăși plafonul de 50.000 de euro.

Datele furnizate de Agenția Națională pentru Zootehnie arată că, în prezent, în secțiunea principală a Registrului genealogic sunt înscrise 2.219 scroafe din rasele Bazna și Mangalița.

Dintre acestea, 1.697 sunt deținute de persoane juridice, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, PFA și societăți agricole, iar alte 522 aparțin persoanelor fizice.

Ministerul apreciază că bugetul disponibil este suficient pentru implementarea programului, având în vedere că doar o parte dintre persoanele fizice se vor transforma în forme juridice eligibile pentru accesarea sprijinului.

Autoritățile estimează că schema va contribui la creșterea efectivelor de reproducție și la obținerea unui număr mai mare de purcei din cele două rase românești.

Potrivit Notei de fundamentare, măsura ar urma să susțină și dezvoltarea producției de alimente ecologice și tradiționale, oferind materie primă pentru industria alimentară și contribuind la consolidarea siguranței alimentare a României.

spot_imgspot_img

Ultimele știri

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut