Alba Iulia, capitala șahului: peste 400 de participanți din 27 de țări la Grand Prix 2026. IM Nodar Lortkipanidze a câștigat marele trofeu.
Alba Iulia a fost, timp de două zile, gazda uneia dintre cele mai importante competiții de șah rapid din România. Etapa Alba Iulia Grand Prix Rapid 2026, inclusă în circuitul Romania Grand Prix, a reunit peste 400 de jucători din 27 de țări, care au oferit partide spectaculoase și un clasament decis abia în ultimele runde.
Alba Iulia, capitala șahului: peste 400 de participanți din 27 de țări la Grand Prix 2026
Marele câștigător al competiției a fost IM Nodar Lortkipanidze, care a încheiat turneul cu 9 puncte din 10 partide, performanță ce i-a adus trofeul competiției și premiul cel mare, în valoare de 15.000 de lei.
Podiumul clasamentului general a fost completat de GM Narayanan S L, cu 8,5 puncte, și IM Magold Filip, cu 8 puncte.
Tot cu 8 puncte au încheiat competiția și marii maeștri Vitaliy Bernadskiy, Vitaly Sivuk, Jakub Fus, Bu Xiangzhi, Igor Kovalenko, Leon Livaic și Cristobal Henriquez Villagra, departajarea fiind făcută de criteriile de departajare.
Organizatorii au acordat și numeroase premii speciale. La categoria S65, primul loc i-a revenit lui NM Bujorean Dorel.
Distincția pentru cea mai bună jucătoare a fost câștigată de IM Lu Miaoyi, în timp ce pe podium s-au mai clasat WFM Obada Ema și WGM Cosma Elena-Luminița.
Premii au fost oferite și pe categorii de rating, dar și pentru cei mai bine clasați jucători din județul Alba. La această categorie, primul loc a fost ocupat de Costachi Mihnea, urmat de Ileana George și Arion Ilie.





