Alba Iulia, „orașul cu cel mai mare IQ din țară” pentru câteva zile. Sute de elevi au participat la Olimpiada Națională de Matematică. LISTA premianților.
Alba Iulia a fost, pentru câteva zile, centrul excelenței în educație, găzduind etapa națională a Olimpiadei de Matematică – ciclul liceal. Festivitatea de premiere a avut loc joi, 2 aprilie 2026, reunind cei mai buni elevi din țară într-un eveniment dedicat performanței și meritului academic.
Alba Iulia, „orașul cu cel mai mare IQ din țară” pentru câteva zile. Sute de elevi au participat la Olimpiada Națională de Matematică
Competiția a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Alba și a adus la Alba Iulia peste 400 de elevi și profesori însoțitori, alături de aproximativ 35 de membri ai comisiei naționale.
Timp de câteva zile, orașul a devenit un adevărat pol al matematicii, unde tinerii talentați și-au demonstrat abilitățile într-una dintre cele mai exigente competiții școlare.
Inspectorul școlar general, Cornel-Stelian Sandu, a subliniat importanța evenimentului și valoarea participanților: „Alba Iulia a fost orașul cu cel mai mare IQ din țară în aceste zile datorită acestor copii minunați. Au fost 356 de elevi din toate județele țării. De fapt, câștigători sunt toți cei care au ajuns aici. Selecția este foarte dură.”
Printre participanți s-au regăsit elevi care au reprezentat deja România la competiții internaționale sau care au potențialul de a face acest lucru în viitor.
Printre participanți s-au regăsit elevi care au reprezentat deja România la competiții internaționale sau care au potențialul de a face acest lucru în viitor.
ONM Etapa Națională – rezultate FINALE – AICI.





