Alertă într-un bloc din Sebeș! Scăpare de gaze la o garsonieră, au intervenit pompierii și echipajul EON Gaz.
Detașamentul de pompieri Sebeș a fost solicitat să intervină pentru asigurarea măsurilor specifice la o sesizare prin SNUAU 112, privind o scăpare de gaz la o garsonieră, în mun. Sebeș, str. Mircea cel Bătrân.
Alertă într-un bloc din Sebeș! Scăpare de gaze la o garsonieră, au intervenit pompierii și echipajul EON Gaz
La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă fiind anunțată și compania de distribuție a gazului din acea zonă.
La momentul sosirii echipajului de pompieri la locul intervenției, nu se simțea miros de gaz, încăperea fiind aerisită deja de către proprietari.
Ca urmare a măsurătorilor efectuate de pompieri cu detectoarele din dotare până la sosirea echipajului EON Gaz, nu au fost identificate valori care să semnifice scăpări de gaze.
Ulterior, după efectuarea măsurătorilor suplimentare de către echipajul EON Gaz, a fost identificat, o scăpare minoră (por) la una din țevile de alimentare a unui convector din interiorul garsonierei.
Ca măsură, s-a luat decizia sigilării contorului de alimentare cu gaz a garsonierei, de către echipajul EON GAZ, până la remedierea problemei, nefiind afectați sau pusă în pericol viață celorlalți locatari.







