miercuri, aprilie 22, 2026
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăEducațieAndrea Buontempo și Emma Tofan, elevi la Liceul Militar din Alba Iulia,...

Andrea Buontempo și Emma Tofan, elevi la Liceul Militar din Alba Iulia, distinși cu Premiul I la etapa județeană a Olimpiadei de Italiană. S-au calificat la faza națională

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

Andrea Buontempo și Emma Tofan, elevi la Liceul Militar din Alba Iulia, distinși cu Premiul I la etapa județeană a Olimpiadei de Italiană. S-au calificat la faza națională.

Elevul sergent Andrea Buontempo (clasa a XI-a) și eleva Emma Tofan (clasa a IX-a) vor reprezenta colegiul militar și județul Alba la faza națională a Olimpiadei de Limba Italiană după ce au fost distinși cu Premiul I la etapa județeană.

Andrea Buontempo și Emma Tofan, elevi la Liceul Militar din Alba Iulia, distinși cu Premiul I la etapa județeană a Olimpiadei de Italiană

Succesul lor a venit în urma unei pregătiri individuale riguroase și constantă, dând dovadă de seriozitate și implicare pe parcursul studiului.

Mențiunea obținută anul trecut la națională l-a ambiționat pe Andrea să continue pregătirea mai motivat în consolidarea cunoștințelor și în obținerea de noi performanțe.

„Calificarea la etapa națională a Olimpiadei de Limba Italiană de anul acesta reprezintă o confirmare a muncii depuse și o bucurie imensă. După Mențiunea obținută anul trecut la faza națională, mi-am dorit să mă autodepășesc și să mențin ștacheta sus. Subiectele de la etapa județeană au fost o provocare excelentă, care m-a ajutat să îmi testez limitele.

Faptul că m-am pregătit pe cont propriu a transformat acest rezultat într-o satisfacție și mai mare, demonstrându-mi cât de importante sunt disciplina și studiul individual. Etapa națională este o nouă treaptă pe care o aștept cu entuziasm, o experiență valoroasă și frumoasă de care mă voi bucura din plin”, a spus elevul sergent Andrea Buontempo.

Colega sa Emma, înregistrează un debut excelent prin accederea în competiția națională. Pentru ea această reușită este o oportunitate de a-și îmbogăți experiența educațională și de a obține alte rezultate frumoase.

„Participarea la etapa națională la Limba Italiană este o realizare importantă pentru mine, care reflectă atât munca depusă, cât și interesul profund pentru această limbă. Este o oportunitate pentru mine de a evolua, de a-mi testa cunoștințele și de a duce mai departe numele colegiului într-un mod de care sunt mândră”, a spus Emma.

„Felicitări pentru rezultate obținute, mult succes în continuare”, au transmis reprezentanții instituției de învățământ.

spot_imgspot_img

Ultimele știri

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut