sâmbătă, martie 14, 2026
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăSportArgint european pentru România la schi-alpinism. Matei Petre, pe a doua treaptă...

Argint european pentru România la schi-alpinism. Matei Petre, pe a doua treaptă a podiumului: a mers pe banii lui la concurs, fără antrenor

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

Argint european pentru România la schi-alpinism. Matei Petre, pe a doua treaptă a podiumului: a mers pe banii lui la concurs, fără antrenor.

Tânărul Matei Petre a devenit vicecampion european la categoria U18, în proba de sprint a schi alpinismului din cadrul Campionatelor Europene desfăşurate la Shahdag. Adolescentul a trebuit să se autofinanţeze pentru a fi prezent la competiţie, deplasându-se la concurs fără antrenor.

Argint european pentru România la schi-alpinism. Matei Petre, pe a doua treaptă a podiumului

Performanţă fantastică pentru sportul românesc în schi alpinism, proba nou introdusă la Jocurile Olimpice de iarnă.

Matei Petre şi-a câştigat clar semifinala de la Europeanul de la Shahdag, iar apoi şi-a confirmat forma excelentă în ultimul act, când a sosit pe locul secund, cucerind medalia de argint.

Cursa a fost câştigată de cehul Jopek Franciszek, care l-a devansat pe român cu 6,2 secunde. Sportivul tricolor nu a avut emoţii în privinţa locului doi pe podiumul de premiere, el punând la rândul său o distanţă apreciabilă faţă de cel care a intrat în posesia bronzului european (slovacul Adam Hubac, care a sosit la 10,5 secunde de învingător).

Performanţa lui Matei Petre e cu atât mai lăudabilă cu cât el nu a primit banii necesari pentru a merge la competiţia din Azerbaijan, fiind nevoit să se finanţeze singur pentru a participa. Matei a ajuns la competiţie fără antrenor, dar talentul său uriaş s-a văzut, devenind vicecampion european.

România urcă pe podium la Campionatele Europene de Schi-Alpinism de la Shahdag, prin performanța remarcabilă a tânărului sportiv Matei Petre. Această medalie reprezintă nu doar o performanţă individuală deosebită, ci şi o dovadă a valorii noii generaţii de sportivi români, care duc mai departe spiritul competiţiei şi al excelenţei„, a notat pe Facebook Agenţia Naţională pentru Sport, deşi Matei Petre a mers pe cont propriu la Europene.

România este o ţară importantă în schi alpinism, fiind cotată a 9-a în lume din punct de vedere al performanţelor, lucru care nu se întâmplă cu alt sport de iarnă (excepţie, poate, bobul, acolo unde echipajul format din Tentea şi Iordache s-a clasat pe 5 la Milano-Cortina).

Schiul alpinism, singurul sport cu „casa închisă” la Jocurile Olimpice

Prezent în premieră la o ediţie de Jocuri Olimpice, schi alpinismul a fost singurul sport de la Milano-Cortina în care s-au vândut biletele în proporţie de 100%.

Acesta este un lucru incredibil„, a remarcat Andrea Varnier, preşedintele Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice, la finalul competiției de la Milano-Cortina.

Schiul alpinism a avut un început fenomenal, într-o atmosferă cu adevărat incredibilă. De asemenea, trebuie ţinut cont de faptul că au fost foarte puţine sesiuni (trei probe în program pe parcursul a două zile), aşa că a fost mai uşor să vindem sută la sută din bilete„, a explicat preşedintele Comitetului organizator Milano-Cortina 2026.

Cei mai mulţi spectatori şi-au făcut loc în tribune la biatlon, asta şi în condițiile în care Antholz-Anterselva Biathlon Arena poate găzdui 19.000 de fani/eveniment. În total, doar la această disciplină, se estimează că au fost peste 200.000 de spectatori.

Printre cele mai populare sporturi s-au mai numărat patinajul viteză, foarte popular în Olanda (95% din bilete vândute), short-track (95%), patinajul artistic şi hocheiul pe gheaţă (câte 93% fiecare).

spot_imgspot_img

Ultimele știri

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut