vineri, decembrie 13, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateArhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei organizează o colectă pentru susținerea comunităților lovite...

Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei organizează o colectă pentru susținerea comunităților lovite de inundații: „Ajutor frățesc pentru cei încercați”

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei organizează o colectă pentru susținerea comunităților lovite de inundații: „Ajutor frățesc pentru cei încercați”.

În toate parohiile Eparhiei Alba Iuliei se desfășoară o colectă de bani pentru sprijinirea comunităților greu încercate de inundațiile devastatoare care au lovit județele Galați și Vaslui.

Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei organizează o colectă pentru susținerea comunităților lovite de inundații: „Ajutor frățesc pentru cei încercați”

În urma manifestării acestor fenomene hidrometeorologice, 11 localități din județul Galați și 5 localități din județul Vaslui au fost grav afectate, distrugând parțial sau total peste 5.000 de gospodării și lăsând în urma lor mii de oameni lipsiți de adăpost, siguranță și bunuri materiale.

În perioada 13-19 septembrie, autoritățile au intervenit pentru salvarea și evacuarea a 354 de persoane din aceste județe, însă nevoia de ajutor rămâne copleșitoare.

Citește și: FOTO Pompierii din Alba se întorc acasă după intervențiile din zonele afectate de inundații. Au intervenit în ajutorul semenilor

„În aceste vremuri de încercare, Biserica își arată, ca întotdeauna, dragostea și grija pentru aproapele, chemându-i pe toți credincioșii să răspundă cu inimă deschisă la nevoile celor suferinzi.

Peste 15.000 de suflete au fost atinse de această nenorocire, trăind zile de mare încercare.

Biserica, ca mamă iubitoare, ne cheamă să arătăm solidaritate și compasiune față de cei care, din cauza stihiilor naturii, au rămas fără acoperiș deasupra capului, fără hrană și fără cele necesare traiului de zi cu zi.

Este vremea să împlinim porunca Mântuitorului Care ne-a spus: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” (Matei 22, 39). Această iubire nu este doar o vorbă, ci trebuie să devină o faptă, să se arate prin milostenie, prin ajutorul pe care îl putem oferi celor care sunt în suferință.

Astfel, fiecare contribuție oferită cu inimă curată va aduce alinare și speranță în casele celor afectați. După cum a afirmat Sfântul Apostol Pavel, „fiecare să dea cum socotește cu inima sa, nu cu părere de rău sau de silă, căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună” (II Corinteni 9, 7). Acum, mai mult ca oricând, este nevoie de solidaritate și iubire frățească.

Colecta organizată în parohiile Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei este o ocazie binecuvântată de a ne alătura eforturilor de ajutorare a celor afectați de inundații. Să nu uităm că toate faptele noastre bune sunt mărturie a credinței noastre și răspuns la chemarea lui Dumnezeu.

Citește și: Un nou doctor la Spitalul Orășenesc Cugir! Anda Szegedi este medic specialist gastroenterologie

Orice gest de milostenie, mic sau mare, este primit cu bucurie în fața Domnului, căci „întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40).

În aceste zile de grea încercare pentru frații noștri din Galați și Vaslui, să unim inimile noastre în rugăciune și faptele noastre în milostenie. Să fim aproape de cei care suferă, să le aducem un strop de lumină în întunericul necazurilor lor, știind că astfel ne facem părtași la iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Fiecare ajutor, fiecare gest de bunătate poate aduce speranță și mângâiere celor încercați”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE GOOGLE NEWS

author avatar
Redacția AlbaPress
spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut