Bani de la Guvern pentru familiile din Alba afectate de incendii. Vor primi ajutoare în valoare totală de 72.000 de lei.
În ședința de Guvern de astăzi, 3 aprilie, Executivul a aprobat acordarea de sprijin financiar de urgență pentru familiile și persoanele singure aflate în situații critice. În județul Alba, 11 familii vor primi ajutoare în valoare totală de 72.000 de lei.
Bani de la Guvern pentru familiile din Alba afectate de incendii. Vor primi ajutoare în valoare totală de 72.000 de lei
Dintre acestea, 10 familii din Alba Iulia, Sebeș, Aiud și Berghin au fost grav afectate de incendii, care au distrus locuințe, anexe gospodărești și bunuri de folosință.
Aceste familii vor primi, în total, 68.000 de lei pentru a depăși această perioadă dificilă. De asemenea, o familie din Alba Iulia, aflată în risc de excluziune socială, va beneficia de un sprijin financiar de 4.000 de lei.
La nivel național, peste 500 de familii și persoane singure vor primi sprijin guvernamental, suma totală alocată fiind de 2.179.000 de lei.
Fondurile sunt destinate celor afectați de incendii, fenomene meteorologice extreme, alunecări de teren, probleme grave de sănătate sau alte situații care pot conduce la excluziune socială.




