Cadavrul unui bărbat din Alba, descoperit într-un canal de colectare a apei pluviale. Avea 54 de ani.
Trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 54 de ani, a fost găsit într-un canal de colectare a apei pluviale, pe marginea drumului care face legătura între centrul comunei Bucium și satul Valea Seșii, din Munții Apuseni, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.
Cadavrul unui bărbat din Alba, descoperit într-un canal de colectare a apei pluviale. Avea 54 de ani
Potrivit unui comunicat, Poliția Orașului Abrud a fost sesizată, duminică seara, de către o femeie, în vârstă de 58 de ani, din comuna Bucium, prin 112, cu privire la faptul că, pe marginea drumului care face legătura între centrul comunei Bucium și satul Valea Seșii, se află o persoană inconștientă.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat, într-un canal de colectare a apei pluviale, trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 54 de ani, din localitatea Bucium.
La o examinare preliminară, trupul nu prezenta urme de violență, fiind transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic”, se menționează în comunicat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul bărbatului.





