duminică, iunie 16, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateCaravană de responsabilitate civică și a implicării europene a cetățenilor din Regiunea...

Caravană de responsabilitate civică și a implicării europene a cetățenilor din Regiunea Centru

Date:

Știri relevante

spot_img

Dacă te întrebi ”De ce să votez?” atunci te așteptăm să participi și să ne întrebi sau să ne chemi să îți răspundem la întrebare. Cu acest mesaj, Europe Direct Regiunea Centru susținut de structura gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și de Comisia Europeană, în colaborare cu autoritățile publice locale din cele șase județe ale Regiunii Centru organizează o caravana de informare și responsabilitate civică a cetățenilor și angajaților din mediul public și privat.

Anul 2024 este un an cu patru runde de alegeri, care demarează cu alegerile europarlamentare. Oricare cetățean din județele Regiunii Centru: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, care are aceste dileme privind sprijinul de care a beneficiat România din partea UE este invitat să participe în evenimentele publice propuse de organizatori.  

Caravană de responsabilitate civică și a implicării europene a cetățenilor din Regiunea Centru

De ce să participi la alegerile europarlamentare? Fiindcă Parlamentul European este locul în care întreaga Uniune Europeană discută și decide cu privire la subiecte importante care au un impact asupra vieții noastre. În calitate de cetățean european, fiecare are un rol esențial în acest proces. Democrația începe cu noi, cetățenii, și periodic putem transmite politicienilor mesajul nostru. Cetățenii pun lucrurile în mișcare când votează la alegerile pentru Parlamentul European, iar deciziile luate la nivel european ne afectează viața. Fără această responsabilitate civică și fără implicare, nu vom putea influența viitorul, valorile  se estompează, iar normalitatea se dezechilibrează.

În perioada martie – mai, Centrul Europe Direct Regiunea Centru va derula caravana de informare și implicare civică a cetățenilor privind participarea la alegerile europarlamentare. Cu mesajul #FOLOSEȘTE-ȚI VOTUL și discuții față în față cu sute de angajați din diferite societăți comerciale, echipa EUROPE Direct alături de reprezentații instituțiilor locale vor sublinia faptul că în 9 iunie 2024 putem alege oamenii care trebuie să susțină pe termen lung interesele României, care vor contribui la alegerea noului Președinte al  Comisiei Europene și care vor exprima direcția sprijinului oferit de Uniunea Europeană.

”Acest an este important pentru noi toți,  fiindcă transmitem Uniunii Europene și celorlalte țări un mesaj despre opțiunea noastră politică, despre ce ne dorim pentru viitorul României, al Regiunii Centru, al fiecărui oraș, comună, municipiu sau județ în care trăim. Indiferent de opțiunea fiecăruia, anul acesta vom avea 4 buletine de vot care pot influența viitorul Europei. Participare al vot este un gest esențial.

Votăm pentru democrație și libertate, votăm statutul de stat membru al UE în urma căruia au rezultat pentru noi beneficii nete, votăm drepturile și proiectele europene care ne-au oferit atât de multe oportunități. Din 2007 în Regiunea Centru, doar prin programele coordonate de ADR Centru la nivel regional, am atras în dezvoltarea,  modernizarea și crearea de locuri de muncă în regiune, peste 2,2 miliarde euro. În perioada 2021-2027 cu încă 1,4 miliarde euro vom continua dezvoltarea județelor din centrul țării. Multe dintre normele care ne afectează, programele pentru tineri, finanțări pentru fotovoltaice sau anveloparea clădirilor, fondurile pentru firme și alte politici sunt stabilite la nivelul UE, iar noi am beneficiat de ele.

Este responsabilitatea fiecărui cetățean să voteze, iar dacă nu are opțiuni, atunci trebuie să se implice și să-și asume responsabilitatea de a schimba în bine societatea și comunitatea, în afară de un simplu vot. Pe lângă vot, la fel de important este ca oamenii să fie informați, să-și exprime părerea liber în diferite moduri și să cunoască fiecare dintre aspectele care contează pentru noi și pentru viitorul nostru. Libertatea de a face toate acestea este un element prețios al democrației, pe care l-am câștigat în 1990 și este în interesul nostru să o apărăm. Pentru aceste motive invităm cetățeni să participe la această caravană și discuții, iar apoi să participe la scrutinul european,” a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Puteți consulta calendarul stabilit de comun acord cu autoritățile publice locale, pe care-l găsiți mai jos. Tot în această perioadă, pe lângă discuțiile derulate în parteneriat cu instituțiile, vor avea loc vizite și discuții similare cu angajații a cel puțin 12 firme cu peste 50 angajați din toată regiunea.

Ce mai puteți face pentru mobilizarea celor din jur?

  • Invitați cel puțin 3 prieteni să se înscrie pe www.impreuna-in.eu pentru a primi periodic informații actualizate despre alegerile europene (6-9 iunie 2024).
  • Intrați în contact cu Parlamentul European pe platformele de comunicare socială preferate.
  • Distribuiți, dă like și RX (cunoscut ca retweet) postărilor Parlamentului ca să-ți mobilizezi rețeaua, astfel încât oamenii să ia decizii în cunoștință de cauză la alegerile din 2024. Folosește hashtagul #folosestetivotul.
  • Alegeți un eveniment impreuna-in.eu la care să participi și invită cel puțin 3 prieteni.
  • Vă puteți înscrie la evenimente cu participare fizică sau online (consultă evenimentele impreuna-in.eu).
  • Dacă sunteți deja membru activ al comunității impreuna-in.eu și ai competențe într-un anumit domeniu (de exemplu, vorbit în public, fotografie sau organizarea de evenimente), poți colabora cu EPLO local pentru a formași alte persoane.

Odată cu încheierea campaniei de mobilizare a cetățenilor, respectiv la începutul  lunii mai, cu sprijinul unităților de învățământ, tinerii care pot vota prima dată vor fi implicați în data de 9 mai, de Ziua Europei,  într-un joc simulare a procesului decizional la nivel European, pentru a putea vizualiza și decide în cunoștință de cauză  importanța votului lor.

Fiți alături de noi pe parcursul acestor activități. Dacă doriți să contactați echipa Centrului Europe Direct Regiunea Centru, datele de contact sunt: europedirect@adrcentru.ro sau telefonic la 0358 403 122.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut