Creștinii îl sărbătoresc pe 27 decembrie pe Sfântul Ștefan, recunoscut ca primul martir al Bisericii, fiind și primul care a propovăduit credința în Hristos. Astăzi, peste 500.000 de români își celebrează onomastica.
Aproximativ 515.000 de români sărbătoresc onomastica la 27 decembrie, în cinstea Sfântului Arhidiacon Ștefan.
Câți români își celebrează onomastica de Sfântul Ștefan
Conform datelor de la Direcția pentru Evidența Persoanelor, din această cifră, 362.037 sunt bărbați, iar 152.558 sunt femei.
Printre prenumele masculine întâlnite se numără: Fane – 489 persoane, Fanel/Fănel – 8.083, Fanica/Fănică – 4.603, Istvan – 32.234, Ștefan/Ştefan – 309.900, Ștefanel/Ştefănel – 3.497, Ștefanus/Ştefănuş – 4, Ștefanuț/Ştefănuţ – 3.227.
În cazul femeilor, cel mai răspândit prenume este Stefania/Ștefania – 124.996, dar sunt prezente și alte nume precum Fana – 297 persoane, Fanica/Fănica – 8.002, Fanuța/Fănuţa – 996 și Stefana/Ștefana – 18.267.
Sfântul Ștefan, primul martir al Bisericii
Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisus Hristos, iar pentru aceasta a fost ucis cu pietre.
De origine iudeu, Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi de către Sfinţii Apostoli din Ierusalim. Sfântul Ştefan a ajutat la împărţirea zilnică a bunurilor, în special a hranei. El s-a bucurat de întâietate în rândul diaconilor, fiind socotit arhidiacon. Numele său este însă de origine greacă, însemnând “coroană”.
Sfântul Ştefan era un bun cunoscător al Vechiului Testament, precum şi al învăţăturilor lui Iisus Hristos. El a fost judecat de Sinedriu pentru blasfemie la adresa lui Moise şi a lui Dumnezeu, potrivit digi24.ro.