Ce performanță! David Bogdan, elev al Liceului Tehnologic „Dorin Pavel” din Alba Iulia, a obținut locul II la Concursului Național de Educație Juridică „Be Legal! Be Cool!”.
Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” din Alba Iulia obține un nou rezultat remarcabil la nivel național, prin performanța elevului David Bogdan, din clasa a XI-a, care a câștigat Locul II la etapa națională a Concursului Național de Educație Juridică „Be Legal! Be Cool!”.
Ce performanță! David Bogdan, elev al Liceului Tehnologic „Dorin Pavel” din Alba Iulia, a obținut locul II la Concursului Național de Educație Juridică „Be Legal! Be Cool!”
Competiția, organizată în parteneriat de Asociația VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, reunește elevi din întreaga țară interesați de domeniul juridic, de drepturile cetățenești și de funcționarea sistemului de justiție.
Elevul din Alba Iulia a fost coordonat de prof. dr. Grozav Elena, iar rezultatul obținut confirmă atât pregătirea temeinică, cât și interesul tot mai mare al tinerilor pentru educația juridică.
Etapa națională a concursului a inclus două probe. Prima a constat într-un test grilă cu 50 de întrebări, iar proba finală s-a desfășurat sub forma unui concurs Kahoot, cu 30 de întrebări rezolvate contra cronometru, într-un format dinamic și competitiv.
Reprezentanții unității de învățământ au transmis că sunt mândri de profesionalismul și seriozitatea demonstrate de elevul lor, apreciind că astfel de rezultate reflectă potențialul noii generații de a contribui, în viitor, la dezvoltarea sistemului juridic și la consolidarea valorilor democratice.
Ca recompensă pentru performanța obținută, David Bogdan a primit din partea ISJ Botoșani un voucher pentru participarea la tabăra de vară Legal Academy, ediția a VIII-a, organizată de VeDem Just în perioada 19–24 iulie 2026, la Băile 1 Mai, județul Bihor.
Conducerea liceului a adresat felicitări atât elevului David Bogdan pentru rezultatul obținut, cât și doamnei profesor coordonator, prof. dr. Grozav Elena, pentru implicare, susținere și dedicare.





