joi, iunie 27, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateCel mai lung brâu românesc din lume, care candidează pentru includerea în...

Cel mai lung brâu românesc din lume, care candidează pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi expus în Germania: „Să arătăm lumii ce înseamnă tradiţia românească”

Date:

Știri relevante

spot_img

Cel mai lung brâu românesc din lume, care candidează pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat în centrul oraşului Nürnberg în data de 23 iunie.

“Pot să spun că a început deja numărătoarea inversă, fiindcă pe data de 23 iunie 2024, începând cu ora 14:00, ne vom aduna în centrul oraşului Nürnberg, la Jakobsplatz, pentru a scrie istorie. Dorim să arătăm lumii întregi ce înseamnă tradiţia românească şi unitatea. În 23 iunie, va fi prezentă şi o echipă de la Cartea Recordurilor pentru a măsura brâul românesc.

Cel mai lung brâu românesc din lume, care candidează pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi expus în Germania

Am făcut apel la membrii comunităţii româneşti care doresc să participe la eveniment să poarte câte o ie, fiindcă este o ocazie deosebită prin care noi, românii din diaspora şi din România, dorim să scriem istorie şi să arătăm că suntem uniţi!

Până acum, peste 1.000 de români din toate colţurile lumii s-au implicat în acest proiect şi au cusut sau ţesut brâie româneşti, cu diferite modele tradiţionale, toate fiind o mostră autentică a bogăţiei artistice româneşti”, a declarat, pentru Agerpres, Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea Asociaţiei “Dacia e.V. Germania” şi a Centrului Cultural Româno-Moldo-German “Dumitru Dorin Prunariu” din Nürnberg.

Citește și: FOTO Imagini de basm în Parcul Natural Apuseni! Brândușa de munte a „colorat” pășunile alpine

Iniţiativa de intrare în Cartea Recordurilor cu cel mai mare brâu românesc din lume aparţine Danielei Lostun, coordonatoarea proiectului, împreună cu Galina Condrea din cadrul Centrului Cultural Româno-Moldo-German din Nürnberg, iar în urma apelului lansat în acest an, de Dragobete, sărbătoarea dragostei la români, au început să fie organizate şezători pentru confecţionarea brâului.

Potrivit Ionelei van Rees-Zota, inclusiv la sediul Centrului Cultural Româno-Moldo-German din Nürnberg se ţese intens, în schimburi, astfel încât la momentul jurizării brâul românesc să fie cât mai lung.

“Startul proiectului a fost dat pe data de 24 februarie 2024, de Dragobete, şi va continua până pe data de 10 iunie 2024, când fiecare va trebui să trimită la Nürnberg brâul cusut sau ţesut.

Avem o firmă care ne ajută gratuit cu transportul brâului. Noi nu am stabilit o lungime maximă a brâului, dar ne-ar plăcea ca la final să fie de câţiva kilometri. Ne-am propus să acoperim o bună parte a drumului dintre Nürnberg şi România. Fiecare persoană care contribuie poate alege un model preferat pentru brâul pe care îl confecţionează, singura cerinţă este ca brâul să aibă lăţimea de 7-8 centimetri şi minim 1,5 metri lungime. Obligatoriu, brâul trebuie lucrat manual!

Citește și: Ajutor de la stat pentru apicultorii români. Câți bani poți lua și care sunt condițiile?

Aşa că, dacă mai sunt doritori, până în 10 iunie mai pot contribui la acest proiect de intrare în Cartea Recordurilor. Cei care doresc să se înscrie, îmi pot scrie un mesaj la numărul de telefon 00491603373128 şi sunt imediat integraţi în grupul nostru”, a arătat, potrivit aceleiași surse, coordonatoarea Centrului Cultural Româno-Moldo-German “Dumitru Dorin Prunariu” din Nürnberg, Ionela van Rees-Zota.

Logo-ul proiectului pentru Cartea Recordurilor este realizat de Willem-Alexander van Rees, fiul cel mare al Ionelei van Rees-Zota. 

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut