Ciclon peste România! Meteorologii Accuweather au emis Cod roşu de ninsori.
Un nou ciclon lovește România, iar ploile și ninsorile au revenit deja în mai multe zone din țară. Florinela Georgescu, director executiv al ANM, a declarat, joi, la Antena 3 CNN, că răcirea vremii se va accentua începând de sâmbătă și că e posibil să fie lapoviță și ninsoare și în București.
Ciclon peste România! Meteorologii Accuweather au emis Cod roşu de ninsori
Sunt prognozate viscol, depuneri de zăpadă de până la 10 cm şi temperaturi care pot coborî până la -9 grade Celsius, scrie Gândul.
Conform prognozei, vremea se va deteriora în mare parte din ţară, afectând inclusiv planurile celor care se pregătesc pentru sărbătorile pascale.
Zonele montane vor fi cele mai afectate. La Predeal, de exemplu, duminică sunt anunţate ninsori abundente. Dacă sâmbătă, 5 aprilie, temperatura va ajunge la 9 grade Celsius şi va ploua, de luni, maximele vor coborî până la -3 grade Celsius pe timpul zilei, iar noaptea până la -9 grade.
Un alt episod semnificativ de ninsori este prognozat pentru perioada 12-15 aprilie, când se aşteaptă depuneri importante de zăpadă în zonele înalte.
Meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică va persista în mare parte din luna aprilie, când se anunţă ninsori, viscol şi temperaturi specifice iernii în numeroase regiuni din România.
„Dar, de sâmbătă, dinspre nord va pătrunde un front atmosferic rece, care va determina schimbarea importantă în aspectul vremii. Va fi o scădere a temperaturilor foarte semnificativă. O vom resimți începând de duminică, când probabil maximele se vor încadra doar între 0 și 11 grade.
În același timp vor apărea precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare la început, adică spre sfârșitul zilei de sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai ales în partea de vest, de nord, de centru a teritoriului, iar duminică chiar și în regiunile sudice”, a spus Florinela Georgescu.
Ea a precizat că vor fi ninsori și se va depune un strat nou de zăpadă în zonele montane, dar chiar și în regiuni mai joase, mai ales din jumătatea de nord a teritoriului.
„Nu ar fi exclus chiar și în zona Capitalei, trecător, ploaia să se transforme în lapoviță sau ninsoare”, potrivit meteorologului.
Ea a precizat că episodul cu vreme severă va dura până spre jumătatea săptămânii viitoare, timp în care vor fi reprize de astfel de precipitații.




