miercuri, octombrie 4, 2023
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateCiolacu renunță la desființarea a 200.000 de posturi din aparatul bugetar. 15...

Ciolacu renunță la desființarea a 200.000 de posturi din aparatul bugetar. 15 excepții prin care se mențin privilegiile

Date:

Știri relevante

spot_img

Ciolacu renunță la desființarea a 200.000 de posturi din aparatul bugetar

Marcel Ciolacu nu mai reduce aparatul bugetar cu 200.000 de posturi, după cum reiese din Legea austerității pe care o publicăm mai jos.

Legea spune foarte clar că se vor reduce câteva posturi de șefi:

Numărul total al posturilor de demnitate publică aprobate aferente funcțiilor de secretarilor de stat, consilieri de stat, subsecretarilor de stat, vicepreședinților și a funcțiilor asimilate acestora, se reduce până cel târziu la data de 1 ianuarie 2024 cu minim 25%;

Citește și: Festivalul de Muzică Folk “Ziua de Mâine” de la Blaj, sold out în timp record: Biletele, epuizate în doar 3 zile

(2) Conducătorii ministerelor/autorităților publice/agențiilor naționale /autorităților de reglementare/instituțiilor publice care au încadrat personal pe posturi de demnitate publică aferente funcțiilor de secretar de stat/subsecretar de stat/consilier de stat/vicepreședinți și funcții asimilate acestora au obligația de a formula propuneri către autoritățile ierarhic superioare care au ca responsabilitate numirea acestora în posturi de demnitate publică astfel încât să se încadreze în prevederile alin.(1) până cel târziu la data de 1 ianuarie 2024;

Ce înseamnă acest 25%?

În cazul secretarilor de stat înseamnă ca va dispărea un post. De exemplu, la Ministerul Apărării sunt 4. Detalii AICI

Ar putea Ciolacu să piardă 5 consilieri din cei 20, dar asta e o excepție. Detalii AICI

Tăierile sunt pe hârtie

Potrivit aceleiași legi, se taie posturile care nu sunt de fapt ocupate. „Numărul de posturi vacante, neocupate, fără personal încadrat, din statele de funcții aprobate potrivit legii la data intrării în vigoare a prezentei legi se desființează”, scrie legea.

Citește și: Cresc taxele și impozitele de la 1 octombrie! Guvernul a publicat noile măsuri fiscale. Ce se schimbă

Urmează 15 excepții prin care se pot angaja bugetari:

(5) Nu intră sub incidența prevederilor alin.(1 – e vorba de desființarea unor posturi) următoarele categorii de posturi:

a) posturile temporar-vacante pentru care titularii de post au raporturile de serviciu suspendate sau după caz contractele individuale de muncă suspendate, posturile vacante ocupate temporar;

b) posturile pentru care s-a aprobat prin memorandum în Guvernul României organizarea de concursuri pentru ocuparea acestora;

c) posturile pentru care sunt în curs de desfășurare procedurile de concurs proba scrisă sau interviu;

d) posturile pentru care sunt afișate rezultatele concursurilor organizate;

e) posturile temporar vacante ca urmare a aplicării uneia dintre modalitățile de modificare a raportului de serviciu prevăzute de art. 502 lit. a), b), e), și f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de modificare a raporturilor de muncă, prevăzute de art. 42 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și posturile vacante pentru care sunt întrunite condițiile legale pentru emiterea actelor administrative de modificare a raportului de serviciu sau a raportului de muncă, după caz;

f) posturile unice existente în:

f.1.) instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2, alin. (1), pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare;

f.2.) instituțiile publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

g) posturile aferente funcțiilor de judecători, procurori, magistrați-asistenți și personal auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor, precum și cele aferente asigurării asistenței și reprezentării statului în litigiile judiciare, în condițiile art.287 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, precum și în cele arbitrale internaționale investiționale;

Citește și: Crește valoarea voucherelor de vacanță, dar se va aplica CASS. Câți bani vor primi românii în plus

h) posturile nou înființate prin contractele de finanțare din fonduri externe nerambursabile numai pe durata de implementare a proiectelor;

i) posturile aferente personalului didactic din unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile universitare;

j) posturile aferente funcțiilor medico-sanitare și auxiliar sanitare din unitățile sanitare;

l) posturile aferente funcțiilor de personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională;

m) personalul contractual pentru organizarea de spectacole și concerte, organizarea și valorificarea patrimoniului mobil și imobil, constituirea, organizarea, prelucrarea, dezvoltarea și conservarea colecțiilor de cărți;

n) alte posturi care se aprobă prin memorandum de Guvern în situații temeinic justificate.

Această ultimă prevedere spune totul despre reforma aparatului bugetar. În situații „temeinic justificate” se pot face angajări. Nimeni nu poate preciza sau contesta dacă o angajare e sau temeinic justificată. Sporul pentru boli închipuite rămâne

Newsweek a scris că angajații la stat beneficiază de o serie de privilegii nejustificate. Unul dintre ele îl reprezintă sporul pentru condiții vătămătoare luat de aproape toți bugetarii și care este în cuantum de 15%. Acesta este păstrat pentru majoritatea bugetarilor, deși Ciolacu a promis că îl va tăia.

„În raport cu condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, spune legea mai sus citată. Majoritatea sporurilor pentru condiții grele de muncă la birouri sunt sub 1.500 lei brut, potrivit newsweek.ro.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut