COD PORTOCALIU și COD GALBEN de furtuni în județul Alba! Sunt așteptate ploi torențiale, vijelii puternice și grindină.
Astfel, de la ora 12.00 și până diseară la ora 21.00, în sud-vestul Transilvaniei și pe arii extinse la munte vor fi perioade cu averse torențiale.
COD PORTOCALIU și COD GALBEN de furtuni în județul Alba! Sunt așteptate ploi torențiale, vijelii puternice și grindină
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp. De asemenea, la ora 10.00 a intrat în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică.
Potrivit ANM, la munte, în sudul Banatului, în Oltenia, Maramureș, Moldova, Muntenia, în Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Transilvaniei vremea va fi instabilă. Instabilitatea se va manifesta la început în zonele montane, iar spre seară și noaptea și în celelalte regiuni.
Citește și: Alba, sub cod galben de furtuni și vijelii puternice! Care sunt zonele vizate de fenomene meteo extreme
Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Pe alocuri vor fi vijelii (rafale în general de 50…70 km/h) și căderi de grindină. Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată și în următoarele două zile, în cea mare parte a țării.