vineri, iulie 5, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateComisia de Învățământ se dă bătută: Ședință de 12 ore, suspendată după...

Comisia de Învățământ se dă bătută: Ședință de 12 ore, suspendată după nici o oră

Date:

Știri relevante

spot_img

Parlamentarii membri ai comisiei de Învățământ au suspendat ședința care avea ca scop dezbaterea noilor Legi ale Educației după o oră de lucrări. Totuși, în puținul timp dedicat acesteia, PSD și PNL a depus un amendament privitor la „diversitate”, ce a stârnit diverse reacții din partea membrilor, iar Ministrul Educației și-a schimbat poziția față de dogmele religioase. De asemenea, suspendarea ședinței se speculează a fi legată de venirea liderului grupului parlamentar PSD, Alfred Simonis, însă această informație nu a fost confirmată de președintele comisiei.

„Şedinţa a fost suspendată după ce liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a avut o discuţie cu membrii comisiei din partidele de guvernare.

Preşedintele comisiei, Natalia Intotero, a anunţat după această discuţie că şedinţa se suspendă, deoarece Ministerul Educaţiei şi-a schimbat punctul de vedere cu privire la un amendament propus de cultele religioase.

„Nu în urma prezenţei domnului lider de grup al PSD s-a suspendat şedinţa. A fost un singur amendament până în momentul de faţă care a fost agreat atât de minister, cât şi de reprezentanţii partidelor politice, este vorba de definiţia ‘diversităţii’. Apoi, am trecut la celelalte articole, respectiv la articolul 3, litera k. Aici, poziţia ministerului a fost diferită faţă de cea de săptămâna trecută, când am avut, în cadrul acestei comisii, întâlniri cu toţi cei care sunt implicaţi în educaţie – elevi, părinţi, studenţi, sindicate şi reprezentanţi ai cultelor. Aşa cum ştiţi, 13 culte recunoscute în România au făcut un document comun şi au înaintat câteva propuneri grupurilor parlamentare, dar şi Guvernului. La vremea respectivă, în cadrul acelei întâlniri, nu am observat o poziţie din partea doamnei ministru de a nu fi de acord cu discuţiile purtate aici, cu cultele. Astăzi am observat că reprezentantul Ministerului Educaţiei a spus că nu poate să spună dacă ministerul susţine sau nu susţine”, a spus Intotero la finalul şedinţei.

Ea a adăugat că articolul 3, litera k se referă la principiul libertăţii de gândire şi al independenţei faţă de ideologii, dogme religioase şi doctrine politice.

Natalia Intotero a menţionat că până vineri, când va fi reluată şedinţa, membrii Comisiei pentru învăţământ vor avea o discuţie cu ministrul Educaţiei şi, dacă va fi cazul, vor chema la consultări şi reprezentanţii cultelor religioase.

Înainte de suspendarea şedinţei, membrii comisiei au parcurs trei capitole şi au adoptat un amendament.

Amendamentul aprobat a fost propus de grupul PSD şi se referă la definiţia ‘diversităţii’. Potrivit acestuia, „diversitatea” reprezintă „respectarea şi valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, religioase, a sensibilităţii şi a empatiei, alături de întărirea şi pozitivarea imaginii de sine individuale şi colective”.

Prin acest amendament a fost înlocuit, din forma Guvernului, termenul de „identitare” cu „religioase”. Forma iniţială a acestei definiţii era: „diversitatea – respectarea şi valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, identitare, a sensibilităţii şi a empatiei, alături de întărirea şi pozitivarea imaginii de sine individuale şi colective”.”, conform Digi24.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut