Concurs de istorie la Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș! Elevii au excelat: Albu Matei a obținut premiul I, Ioaniciu David a obținut premiul II.
Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș a derulat, în data de 19 februarie 2025, între orele 13.00-14.00, concursul de istorie „Să nu ne uităm eroii!”, ediția I, dedicat elevilor din ciclul liceal (clasele a X a și a XI a), oferindu-le astfel oportunitatea de a-şi demonstra şi consolida cunoştinţele şi aptitudinile într-un mediu competitiv, de a încuraja colaborarea şi schimbul de idei între elevi şi de a-i inspira să exploreze mai profund temele de istorie națională.
Concurs de istorie la Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș! Elevii au excelat: Albu Matei a obținut premiul I, Ioaniciu David a obținut premiul II
„Concursul a fost organizat la inițiativa dlui Culda Beniamin, membru al comunității locale, cu sprijinul Primăriei Baia de Arieș, reprezentată de către dl primar Dup Marius.
Elevii din clasele a X a și a XI a, înscriși în concurs au convins membrii juriului, format din prof. Gaidei Cristina și prof. Băieș Marius, că au parcurs temeinic bibliografia tematică, dar și că au conștientizat realitatea conform căreia împreună se pot înfăptui lucruri mărețe, menite să cinstească evenimente și personalități istorice cu profunde semnificații pentru istoria națională.
Concursul a cuprins 30 de întrebări cu tematică istorică, administrate participanților prin intermediul unui formular Googleforms. A existat și o probă de departajare care i-a pus pe elevi în ipostaza de a răspunde la 21 întrebări, în format letric.
Premiile au fost asigurate de către inițiatorul concursului, dl Culda Beniamin, căruia îi mulțumim pe această cale, iar clasamantul a fost următorul:
Premiul I – Albu Matei (clasa a X a C)
Premiul II – Ioaniciu David (clasa a X a B)
Premiul III – Țucmeanu Cristian (clasa a X a B)
Mențiunea I – Chirilă Gabriel (clasa a X a B)
Mențiunea II – Cenan Gabriel (clasa a X a B)
Mențiunea III – Tolca Irina (clasa a X a B) și Plopeanu Ana Maria (clasa a XI a C)
Felicitări tuturor elevilor înscriși la concurs și în mod special premianților”, au transmis reprezentanții instituției de învățământ.




