AcasăActualitateConductă nouă și debit dublu pentru alimentarea cu apă pentru mai multe...

Conductă nouă și debit dublu pentru alimentarea cu apă pentru mai multe comune din județul Alba. Când va fi pusă în funcțiune

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

Conductă nouă și debit dublu pentru alimentarea cu apă pentru mai multe comune din județul Alba. Când va fi pusă în funcțiune?

O nouă investiție în infrastructura de alimentare cu apă este realizată în zona Alba Iulia – Ciugud, în contextul în care perioadele secetoase din ultimii ani au pus presiune pe rețelele existente și au dus, în anumite localități, la restricționarea temporară a furnizării apei potabile.

Conductă nouă și debit dublu pentru alimentarea cu apă pentru mai multe comune din județul Alba

SC Apa CTTA SA Alba implementează un proiect destinat îmbunătățirii alimentării cu apă potabilă pentru zona industrială a municipiului Alba Iulia și pentru comunele Ciugud, Berghin și Ohaba. Una dintre principalele componente ale investiției este construirea unei noi conducte de aducțiune, proiectată să transporte un debit de aproximativ două ori mai mare decât cel asigurat în prezent.

Necesitatea investiției a apărut pe fondul creșterii consumului de apă în perioadele calde și secetoase. În aceste situații, rezervele existente în rezervoarele de înmagazinare se diminuează rapid, iar în anumite zone au fost necesare programe temporare de furnizare a apei pentru refacerea acestora.

Noua rețea de aducțiune va avea o lungime de aproape 13 kilometri, iar valoarea totală a investiției depășește 18 milioane de lei, fără TVA. Proiectul este finanțat integral din Fondul IID – Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare al SC Apa CTTA SA Alba.

Odată cu punerea în funcțiune a noii conducte, sistemul actual de alimentare va rămâne destinat exclusiv comunei Ciugud, respectiv localităților Drâmbar, Șeusa, Ciugud, Limba, Teleac și unei părți din Hăpria. Noua conductă va asigura, în schimb, alimentarea necesară pentru celelalte zone incluse în proiect, inclusiv zona industrială a municipiului Alba Iulia.

Conductele au fost trecute pe sub râul Mureș

Unul dintre cele mai importante puncte ale lucrării a fost subtraversarea râului Mureș, realizată prin foraj orizontal dirijat.

Operațiunea a presupus instalarea, la o adâncime de cel puțin cinci metri sub nivelul albiei, a două conducte pentru transportul apei potabile, fiecare cu diametrul de 25 de centimetri. Conductele sunt protejate cu tuburi speciale și au fost amplasate în aval de podul pietonal din zona Drâmbar.

Subtraversarea conductei de apă pe sub Râul Mureș – Foto: SC APA CTTA / Facebook

Proiectul se află în etapa finală. Mai sunt de realizat conectarea noii conducte cu tronsoanele deja executate, montarea stației de repompare din zona Hăpria și punerea în funcțiune a întregului traseu.

Potrivit Apa CTTA Alba, lucrările sunt programate să fie finalizate cel târziu în luna noiembrie 2026.

Investiția este gândită să crească siguranța alimentării cu apă potabilă și să reducă vulnerabilitatea sistemului în perioadele cu temperaturi ridicate și precipitații reduse.

Această investiție este o lucrare importantă, care răspunde nevoilor reale ale comunității și contribuie la dezvoltarea durabilă a întregii arii Alba Iulia – Ciugud. SC Apa CTTA SA, împreună cu Consiliul Județean Alba, depune continuu eforturi pentru îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și extinderea rețelelor existente”, a declarat ing. Cornel Ștefan Bardan, director general al SC Apa CTTA SA Alba.

Noua infrastructură ar urma să ofere o capacitate mai mare de transport și să contribuie la stabilizarea alimentării cu apă pentru comunitățile și obiectivele economice din această zonă, inclusiv în perioadele în care consumul crește semnificativ.

spot_imgspot_img

Ultimele știri

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.