Cugireanul Vasile Hârjoc a încheiat „aventura” cu bicicleta prin Europa. Ajuns la București, a concurat la Campionatul Mondial de Atletism Masters și a câștigat medalia de argint.
Atletul din Cugir a atins o nouă bornă în cariera sa. La 71 de ani, Vasile s-a decis să pedaleze din București până la Goteborg, Paris și Canfranc, ca mai apoi să facă cale întoarsă în România, unde a închis traseul.
Cugireanul Vasile Hârjoc a încheiat „aventura” cu bicicleta prin Europa. Ajuns la București, a concurat la Campionatul Mondial de Atletism Masters și a câștigat medalia de argint
Hârjoc a luat startul turului pe data de 1 iulie și a parcurs pe bicicletă mii de kilometri prin toată Europa.
În drumul său spre Paris, Vasile Hârjoc a participat la Campionatul Național Masters de Atletism, unde a câștigat locul I la categoria sa de vârstă.
Vasile Hârjoc nu s-a „dezmințit” după ce și-a încheiat turul prin Europa. Odată ajuns la București, duminică, 13 octombrie 2024, a participat la Campionatul Mondial de Atletism Masters, la proba de maraton, proba efortului suprem, cu alergare pe o distanță de 42,195 km.
Cugireanul a reușit să ocupe locul doi mondial, cu un timp de 4h 52min 33sec, obținând medalia de argint.




