Cupru Min SA Abrud, premiată pentru excelență în industria minieră la Gala Financial Intelligence.
Cupru Min SA Abrud a fost distinsă cu un Premiu de Excelență în industria minieră și dezvoltarea resurselor strategice, în cadrul Galei Financial Intelligence Awards, desfășurată la București.
Cupru Min SA Abrud, premiată pentru excelență în industria minieră la Gala Financial Intelligence
Distincția a fost acordată de publicația Financial Intelligence, iar trofeul a fost recepționat de Marcel Radu, membru al Consiliului de Administrație al companiei.
Astfel, Cupru Min SA Abrud a ocupat Locul I în Topul Național al Firmelor 2025, la categoria Industrie – Întreprinderi Mari – „Extracția altor minereuri metalifere neferoase”, clasament realizat de Camera de Comerț și Industrie a României.
Distincția a fost acordată pentru a cincea oară companiei. De asemenea, societatea a primit Premiul de excelență pentru performanță în afaceri în domeniul industrial, acordat de publicația Bursa.
La nivel județean, Cupru Min SA Abrud s-a clasat în primele zece companii din Topul Firmelor 2025 al județului Alba, ocupând locul 10 în funcție de cifra de afaceri și locul 5 la capitolul exporturi. Compania se menține, astfel, de cinci ani consecutiv în topul firmelor din județ, conform criteriilor de performanță economică.
Reprezentanții Cupru Min au subliniat că aceste distincții reflectă rezultatele activității companiei și contribuția colectivului de angajați la performanțele obținute pe parcursul anului.




