vineri, iulie 5, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăEconomieAutoDaciile, la mare căutare în Europa și în 2023. Câte mașini a...

Daciile, la mare căutare în Europa și în 2023. Câte mașini a vândut brandul românesc

Date:

Știri relevante

spot_img

Vânzările și înmatriculările de autoturisme noi sunt în creștere în toată Europa, iar Dacia nu este o excepție de la regulă. Astfel, luna trecută, înmatriculările au fost mai multe cu 28.8% față de martie anul trecut, fiind înregistrate 1.087.939 de unități, conform datelor Asociației Constructorilor de Automobile din România.

„Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie-martie 2023, au fost inmatriculate în total 2,650,711 unități, în creștere cu 17.9% față de perioada similară din 2022.

Asociația precizează că au fost înregistrate creșteri ale înmatriculărilor de autoturisme noi comparativ cu ian-mar 2022 în Spania (+44.5%), Italia (+26.2%) și Franța (+15.2%) și în Germania (+6.5%).

Din total autoturisme înmatriculate în UE, 320.987 unități au fost full electrice, 189.350 unități plug-in hibrid și 668.028 autoturisme cu propulsie hibridă.

România se situează pe poziția 14 în UE, cu un volum de 36.966 autoturisme noi înmatriculate, înregistrând o creștere de 27.6% comparativ cu perioada similară din 2022. Dintre acestea 3.140 unități au fost full electrice și 9.842 autoturisme cu propulsie hibridă.

În ceea ce privește constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme noi înmatriculate în total în Europa sunt reprezentate de grupul VW cu 818.891 unități, în creștere cu +24.4%, urmate de grupul STELANTIS cu 574.879 unități, în creștere cu +9.7% și de Grupul Renault cu 306.336 unități, în creștere cu +26.4% (din care DACIA: 146.858 unități, în creștere cu +41.8% față de ian-mar 2022).

Autoturismele marca Ford au reprezentat în perioada ian-mar 2023 un numar de 138.473 unități noi înmatriculate în creștere cu 4.1% față de perioada similară din 2022.

Situația în România

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut, în martie 2023, cu 11.12% față de aceeași perioadă din 2022, atingând un volum de 12.251 unități, arată datele publicate recent de ACAROM.

Pe primele trei luni din 2023, înmatriculările de autoturisme noi au atins valoarea de 36.966 unități, în creștere cu 27.56% față de perioada similară din 2022, respectiv 29.978 unități.

În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în martie 2023 cifra de 28.040 unități, o scădere de 10% față de martie 2022. Totodată, în primele trei luni din 2023, înmatriculările de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară în România au ajuns la valoarea de 76.577 unități, în scădere cu 4.5% față de perioada similară din 2022, respectiv 80.209 unități.

Clasamentul pe mărci autoturisme noi, ian-mar 2023: DACIA =13.563 unități; RENAULT = 3.175 unități; HYUNDAI = 2.457 unități; SKODA = 2.218 unități; TOYOTA = 2.150 unități; VOLKSWAGEN = 1.965 unității; FORD = 1.669 unități; MERCEDES = 1.340 unități; BMW = 1.244 unități; SUZUKI = 939 unități.”, conform Adevărul.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut