David Popovici, ales cel mai bun înotător din Europa în 2025. Ce medalii a obținut în anul precedent?
Sportivul român David Popovici a fost ales cel mai bun înotător din Europa în 2025, în ancheta European Aquatics.
David Popovici, ales cel mai bun înotător din Europa în 2025. Ce medalii a obținut în anul precedent
“Best men’s swimmimg athlete of 2025” este titlul câștigat de multiplul campion român. În 2025, Popovici a câștigat aurul mondial la 100 m liber și 200 m liber, dar și aurul continental la U-23, în aceleași probe. Tot la U-23, el a obținut medalia de bronz la 50 m liber, scrie News.ro.
În plus, este deținătorul recordului european la 100 m liber. Alături de David Popovici mai erau nominalizați Hubert Kos (Ungaria), Leon Marchand (Franța). Lukas Mertens (Germania) și Maxime Grousset (Franța).
La feminin, marea câștigătoare este olandeza Marrit Steenbergen. David Popovici a devenit, la 31 iulie 2025, în Singapore, singurul înotător din istorie care a reușit să câștige aurul la 100 m liber și la 200 m liber la două ediții ale Campionatului Mondial. El a urcat pe prima treaptă a podiumului în cele două probe și la ediția din 2022.
De asemenea, Popovici a înregistrat al doilea timp din istorie la 100 m liber, 46.51, ai bun fiind doar recordul mondial de 46.40 al lui Pan Zhanle, sportiv care în Singapore nu a prins finala.
David Popovici s-a născut la 15 septembrie 2004 în București și a început înotul la vârsta de patru ani, la bazinul „Lia Manoliu“, la recomandarea unui medic ortoped pentru a corecta scolioza aflată în stadiu incipient.
La vârsta de 9 ani a început să se antreneze la Aqua Team București, cu Adrian Rădulescu, fost înotător, doctor în performanță atletică, specializat în înot.
În 2022, David Popovici a avut un an fantastic, cu 13 medalii cucerite la cele patru mari competiții la care a participat. Dintre acestea, 11 au fost de aur.




