Denis, tânărul de 28 de ani care și-a pierdut viața într-un accident, condus pe ultimul drum de zeci de motocicliști din Alba: „Drumul nostru împreună s-a oprit prea devreme”.
Denis Morea, un tânăr de 28 de ani din Vințu de Jos, a fost condus miercuri, 2 septembrie, pe ultimul drum, după ce și-a pierdut viața într-un tragic accident rutier produs duminică, 30 august, între Laz și Căpâlna.
Denis, tânărul de 28 de ani care și-a pierdut viața într-un accident, condus pe ultimul drum de zeci de motocicliști din Alba
Denis era fotbalist al formației Spicul Daia Română, pentru care a evoluat inclusiv în prima etapă a noului sezon, și era pasionat de motociclete. În urma lui au rămas familia, prietenii, colegii de echipă și o comunitate de motocicliști care i-a fost alături în ziua despărțirii.
Aproximativ 30 de motocicliști s-au adunat în zona stadionului „Cetate” din Alba Iulia, de unde au pornit împreună spre zona „Corona”, apoi către Vințu de Jos, pentru a-l conduce pe Denis pe ultimul drum.
Accidentul în care tânărul și-a pierdut viața s-a produs duminică, 30 august. Motocicleta pe care o conducea a lovit un parapet metalic, iar în urma impactului Denis a decedat.
Mesajele transmise de prietenii săi din comunitatea motocicliștilor au surprins durerea despărțirii.
„Ultima tură împreună, Denis… Atunci nu știam că va fi ultima. Am plecat la drum ca de fiecare dată, cu motoarele, cu zâmbete și cu prietenia noastră. Astăzi, fiecare kilometru din acea zi are o altă însemnătate.
Drumul nostru împreună s-a oprit prea devreme, frate… dar amintirile, râsetele și toate turele noastre vor rămâne cu noi pentru totdeauna.
Te vom conduce pe ultimul drum așa cum ți-a plăcut cel mai mult: înconjurat de motociclete și de oamenii care te-au iubit și te-au respectat”, a transmis Marius Sorin.
Pentru cei care l-au cunoscut, ziua de miercuri a fost ultima călătorie a lui Denis alături de oamenii care i-au fost aproape și care au ales să-i aducă un ultim omagiu în felul care îi era atât de drag: înconjurat de motociclete și de prieteni.





