Dezastru în Europa. Orban își amână discursul în PE, Nehammer trimite mii de soldați în zonele inundate. Elba crește cu 3 cm pe oră.
Mai multe râuri din Europa Centrală şi de Est au ieşit din matcă luni în urma inundaţiilor în care au murit cel puţin 10 oameni și care au acoperit aproape complet mai multe localităţi. Premierul ungar Viktor Orban și-a anulat discursul în Parlamentul European.
Dezastru în Europa. Orban își amână discursul în PE, Nehammer trimite mii de soldați în zonele inundate. Elba crește cu 3 cm pe oră
Mai multe companii din Europa Centrală s-au închis luni din cauza inundațiilor. În Austria, cancelarul Karl Nehammer a trimis 2.400 de soldați ca să ajute la umplerea sacilor cu nisip și la evacuarea oamenilor din zonele afectate de viituri. Fluviul Elba crește cu 3 centimetri pe oră, scrie Bild.
Zonele de graniţă dintre Republica Cehă şi Polonia au fost grav afectate de inundațiile din pe parcursul weekendului trecut. Mai multe poduri s-au prăbuşit şi numeroase locuinţe au fost distruse, în timp ce sate şi oraşe din estul României au fost acoperite de apă.
Guvernul Poloniei urmează să se reunească luni pentru a decreta starea de dezastru natural.
În timp ce râurile de la graniţa ceho-poloneză au început să se retragă luni, inundaţiile s-au extins în anumite zone şi au plasat mai multe oraşe mari din ambele ţări în stare de alertă.
Das Österreichische Bundesheer steht in den Unwetterregionen überall im Einsatz, wo Hilfe gebraucht wird. 2.400 Soldaten stehen bereit und helfen, Sandsäcke zu befüllen, Menschen zu evakuieren oder Aufräumarbeiten zu leisten. pic.twitter.com/KAfCcNRapm
— Karl Nehammer (@karlnehammer) September 16, 2024
În Republica Cehă, nivelul râului Morava a crescut peste noapte şi Litovel, un oraş situat la 230 km est de capitala Praga, cu o populaţie de aproape 10.000 de locuitori, a fost acoperit de apă într-un procent de aproximativ 70%, iar şcolile şi unităţile sanitare au fost închise, a declarat primarul acestuia într-o înregistrare video distribuită pe Facebook.
Inundaţiile înregistrate în unele părţi ale oraşului Ostrava, o capitală regională din nord-estul Cehiei, au determinat închiderea unei centrale electrice care furnizează căldură şi apă caldă, precum şi închiderea a două uzine chimice.
Peste 12.000 de oameni au fost evacuaţi în Republica Cehă, a anunţat prim-ministrul Petr Fiala pe reţeaua de socializare X sâmbătă seară, când a convocat reunirea Guvernului într-o şedinţă extraordinară pentru ziua de luni.
Televiziunea de stat din Cehia a raportat luni prima victimă confirmată în această ţară din cauza inundaţiilor, care se adaugă astfel bilanţurilor deceselor din regiune.
Încă doi oameni au murit în Austria, a declarat cancelarul Karl Nehammer, care a adăugat că a cerut ajutorul armatei pentru intervenții în zonele devastate de ape.
Nivelul Dunării a crescut
Adjunctul ministrului polonez de Interne, Czeslaw Mroczek, a declarat luni pentru radioul public din această ţară că mii de pompieri, poliţişti şi soldaţi au depus eforturi în ultimele 24 de ore pentru a limita proporţiile inundaţiilor, în timp ce Guvernul de la Varşovia continuă să examineze dimensiunea pagubelor.
“Guvernul, aşa cum s-a anunţat, va lua o decizie despre introducerea stării de dezastru natural. Ne consultăm cu guvernatorii locali”, a declarat el.
Capitala Slovaciei, Bratislava, şi capitala Ungariei, Budapesta, se pregătesc şi ele pentru creşterea nivelului apelor Dunării.
În Austria, nivelurile râurilor şi barajelor au scăzut în noaptea de duminică spre luni pe măsură ce ploile au scăzut în intensitate, însă oficialii austrieci au anunţat că un al doilea val de ploi abundente este aşteptat în orele următoare.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a transmis persoanelor afectate de inundaţii un mesaj de solidaritate pe reţeaua de socializare X şi a declarat că acestea vor beneficia de un sprijin ce va fi oferit de Uniunea Europeană.
Europa nu e singura afectată de ploi și inundații
Inundațiile din Europa sunt doar unele dintre numeroasele evenimente meteorologice extreme din întreaga lume din ultimele zile.
Inundațiile au mai devastat vestul și centrul Africii, iar sute de oameni au murit. În Asia de Sud-Est, taifunul Yagi a făcut ravagii, cel puțin 300.000 de persoane au fost strămutate în Myanmar în urma ploilor abundente.
Deși aceste evenimente specifice nu pot fi atribuite definitiv schimbărilor climatice, s-a ajuns la un acord că precipitațiile extreme sunt mai frecvente și mai intense din cauza schimbărilor climatice provocate de acțiunile umane.