miercuri, decembrie 4, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăInternaționalDughin, ideologul lui Putin, despre Călin Georgescu: „Este un candidat excelent. Este...

Dughin, ideologul lui Putin, despre Călin Georgescu: „Este un candidat excelent. Este util pentru noi”

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

Dughin, ideologul lui Putin, despre Călin Georgescu: „Este un candidat excelent. Este util pentru noi”.

Alexandr Dughin, considerat ideologul lui Vladimir Putin, a comentat, marți, rezultatul alegerilor din România și câștigarea primului tur al prezidențialelor de candidatul independent Călin Georgescu.

Dughin, ideologul lui Putin, despre Călin Georgescu: „Este un candidat excelent. Este util pentru noi”

Dughin, ideolog ultra-naționalist rus, spune că „este mult mai ușor să ai de-a face cu un astfel de politician decât cu altcineva pentru Rusia.”

„Chiar și în Kremlin se spune că nu se știe exact care este poziția sa. Și, știți, legătura dintre România și Moldova este deosebită. Moldova aspiră spre România pentru integrarea europeană. Dar aici este o legătură cu Rusia, care nu pare să se potrivească. 

Călin Georgescu este un politician remarcabil. Nu poate fi numit prorus, dar este asemănător cu Orban. Este împotriva globalismului, împotriva agendei liberale, este un patriot român, ortodox convins, tradiționalist, conservator. Este mult mai ușor să ai de-a face cu un astfel de politician decât cu altcineva pentru Rusia”, spune Dughin.

Ideologul lui Putin spune că „acest candidat patriot” nu va ajuta Moldova să se apropie de Uniunea Europeană. 

„Și dacă, prin voia lui Dumnezeu, acest candidat patriot, Călin Georgescu, va câștiga, Moldova nu va avea unde merge. Dacă se îndreaptă spre România, vor ajunge mai aproape de un bloc aliat cu noi. Aceste rezultate sunt foarte importante și neașteptate. Toată lumea credea că va câștiga un naționalist român clasic, mai puțin favorabil Rusiei”, spune acesta.

Dughin vorbește și despre „respingerea globalismului”, o temă favorită a Kremlinului pentru a scădea încrederea cetățenilor conservatori în Uniunea Europeană.

„Acest popor respinge susținătorii globaliști care transformă România, o țară ortodoxă, într-o copie a Europei globaliste. Rezistența lui Călin Georgescu este vocea poporului, fără partide sau mișcări politice în spate. El spune doar adevărul. „Răspunsul este simplu”, spune el, „haideți să ieșim din această situație”.

Românii spun: „Ajutați-ne să ieșim de aici, altfel ne vom afla din nou într-un impas istoric.” Este un semnal foarte interesant pentru toți. Este un candidat excelent. Este util pentru noi”, mai spune Alexandr Dughin.

Imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale, presa de la Kremlin a aplaudat scorul uriaș obținut de Călin Georgescu la alegerile din România: „Susținătorul alianței cu Rusia”, a scris presa de la Kremlin.

Ria Novosti a postat pe canalul său de Telegram un mesaj bucuros: „Georgescu, susținătorul Alianței cu Rusia, îl devansează pe premierul Ciolacu în alegerile prezidențiale din România, arată datele CEC (BEC- n.n.), după procesarea a 82,6% din buletinele de vot”.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE GOOGLE NEWS

author avatar
Redacția AlbaPress
spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut