vineri, iunie 12, 2026
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateEchipamentele și utilajele nou achiziționate de compania Cupru Min SA Abrud, binecuvântate...

Echipamentele și utilajele nou achiziționate de compania Cupru Min SA Abrud, binecuvântate de Arhiepiscopul Irineu: „Omul este chemat să fie administrator iscusit al bogăţiilor pământului”

Date:

Știri relevante

spot_imgspot_img

Echipamentele și utilajele nou achiziționate de compania Cupru Min SA Abrud, binecuvântate de Arhiepiscopul Irineu: „Omul este chemat să fie administrator iscusit al bogăţiilor pământului”.

Marți, 18 februarie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la cariera Roșia Poieni, comuna Lupșa, județul Alba.

Echipamentele și utilajele nou achiziționate de compania Cupru Min SA Abrud, binecuvântate de Arhiepiscopul Irineu: „Omul este chemat să fie administrator iscusit al bogăţiilor pământului”

De la ora 12.00, Întâistătătorul Eparhiei a oficiat slujba de binecuvântare a utilajelor și echipamentelor nou achiziționate de către compania Cupru Min SA Abrud. În continuare, Ierarhul a săvârșit slujba parastasului pentru toți directorii generali și angajații care au activat de-a lungul timpului în cadrul unității.

La final, Părintele Arhiepiscop Irineu a primit din partea domnului Mircea Goia, directorul general al companiei Cupru Min SA Abrud, o Plachetă onorifică, în semn de recunoștință pentru sprijinul și îndrumarea duhovnicească pe care le-a oferit membrilor unității în decursul anilor.

Citește și: Istoricul Șerban Ioan, fost director adjunct al Muzeului Național al Unirii în perioada 1992 – 1997, s-a stins din viaţă! A contribuit și la fondarea și dezvoltarea universității albaiuliene

În cuvântul rostit cu prilejul vizitei efectuate la compania Cupru Min SA Abrud, Arhipăstorul nostru a spus: „Protopărinţii noştri, Adam şi Eva, au primit, în Eden, această poruncă de la Dumnezeu: «Creşteţi…, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!».

Deci, în calitate de coronament al tuturor celor create, omul este chemat să fie administrator iscusit al bogăţiilor pământului şi al resurselor naturale. Astfel, îşi exprimă gratitudinea lui faţă de Marele Creator, Cel Care ne oferă, cu generozitate, darurile Sale.

În societatea contemporană, dominată de atâtea lipsuri materiale şi de consumism nechibzuit, noi avem responsabilitatea de a fi păzitori vigilenţi şi iconomi harnici ai creaţiei divine.

În acest mod, vom reuşi să contribuim, cu eficienţă productivă, la prosperitatea naţiunii noastre şi la bunăstarea semenilor noştri. Această lucrare lăudabilă se realizează, uimitor, de către Compania Cupru Min din Munţii Apuseni”.

Compania Cupru Min SA Abrud este o societate înființată cu scopul de a valorifica zăcămintele de minereu cuprifer de la Roşia Poieni, comuna Lupșa, județul Alba.

Citește și: Sebastian Stan, avertizat că nu o să câștige premiul Oscar cu rolul din The Apprentice. Filmul nu îi place lui Trump

Unitatea are ca obiectiv asigurarea necesarului de cupru pentru economia românească, fiind cea mai mare companie de exploatare la suprafață din România, rezervele sale reprezentând aproximativ 65% din totalul cantității de cupru din țara noastră, și a doua ca mărime din Europa.

Roșia Poieni este situată la 90 km de municipiul Alba Iulia și la 7 km de râul Arieș. Exploatarea carierei a început în anul 1978, în zona Abrud – Mușca – Bucium, producția de cupru începând din anul 1983.

Mina produce minereu din care se pot extrage aproximativ 5.000 de tone de cupru pe an.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE GOOGLE NEWS 

spot_imgspot_img

Ultimele știri

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut