Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri “Cultură pentru Cultură” continuă la Vinerea, în Poiana cu goruni, duminică, 2 iulie 2023. Comunitățile rurale din zona Cugirului se reunesc pentru a prezenta soliști, grupuri vocale, dansuri și meșteșuguri tradiționale. Evenimentul este parte a celei de-a XVI-a ediții a festivalului și promovează patrimoniul cultural local.
Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” continuă duminică, 2 iulie 2023, la Vinerea (în Poiana cu goruni), reunind reprezentanți ai comunităților rurale din zona Cugirului. Evenimentele vor debuta la ora 12:00 și pe parcursul zilei, comunitățile participante se prezintă în fața publicului și a juriului cu soliști vocali, grupuri vocale, rapsozi și poeți populari, soliști instrumentiști, grupuri instrumentale, obiceiuri tradiționale, reconstituirea interiorului de gospodărie tradițională, dansuri, gastronomie și meșteșuguri tradiționale.
„Festivalul concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” rămâne cel mai important proiect de cercetare, conservare, promovare și valorificare a patrimoniului cultural material și imaterial din județul Alba, fiind un proiect unic la nivel european. Scopul este de a păstra și valorifica zestrea extraordinară de tradiții și obiceiuri a satului românesc, astfel încât să poată fi transmisă mai departe generațiilor viitoare. Vă invităm cu mare drag, duminică, la etapa de la Vinerea, în Poiana cu goruni, și le mulțumim tuturor comunităților rurale care ni s-au alăturat în acest proiect cultural”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena”.
Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” reunește, în lunile iunie și iulie, comunitățile rurale din județul Alba într-un proiect cultural unic în Europa. În anul 2023, festivalul cuprinde patru etape: Blaj (11 iunie 2023), Ciugud (18 iunie 2023), Vinerea – Poiana cu goruni (2 iulie 2023) și Poiana Călineasa (16 iulie 2023). În acest an, juriul concursului „Cultură pentru cultură” reunește personalități marcante din domeniul patrimoniului cultural imaterial din România: Elise Stan – etnomuzicolog, realizator și producător de emisiuni folclorice la Televiziunea Română, membru în juriul talent-show-ului „Vedeta populară” – TVR1, Gheorghița Nicolae – etnolog, realizator și prezentator al emisiunii „Tezaur folcloric” la Televiziunea Română, Doina Ișfanoni – cercetător etnolog la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, instituție aflată Sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, Nicolae Moldovan – maestru coregraf, inițiator al Festivalului Internațional de Folclor CIOFF de la Aiud.
Ediția din anul 2023 a debutat, în data de 11 iunie, la Blaj, pe Câmpia Libertății. Evenimentul s-a bucurat de un public numeros, iar în urma concursului au fost acordate următoarele premii: Premiul I – Comunitatea din Sâncel, Premiul II – Comunitatea din Mihalț, – Premiul III – Comunitatea din Valea Lungă, Premiul IV – Comunitatea din Livezile și Premiul V – Comunitatea din Cergău.
Comuna Șona a câștigat cea de-a doua etapă a Festivalului – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”, care s-a desfășurat la Ciugud. Din cauza condițiilor meteo imprevizibile și pentru a proteja costumele tradiționale ale participanților, vechi și de peste 100 de ani, precum și obiectele de patrimoniu expuse de comunitățile rurale prezente, festivalul a fost organizat în zona Școlii Gimnaziale Ciugud (curtea școlii și sala de sport). Evenimentul s-a dovedit a fi un real succes, iar publicul a putut vizita și unitatea de învățământ din Ciugud, prima școală smart din mediul rural din România, descoperind cum trecerea spre era tehnologiei poate fi făcută cu păstrarea tradițiilor și identității rurale. În final, juriul a acordat premiul I Comunei Șona, locul II Comunei Stremț, locul III Comunei Roșia de Secaș, locul IV Comunei Unirea și locul V Comunei Rădești.
„Cultură pentru Cultură” este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, cu sprijinul primăriilor Blaj, Ciugud, Cugir și Gârda de Sus, dar și cu aportul celorlalte comunități participante.