Inspirat din fapte reale, filmul „Libertate” de Tudor Giurgiu spune o poveste mai puţin cunoscută întâmplată la Sibiu, în timpul Revoluţiei din 1989. Filmul va intra în cinematografele din România în 6 octombrie, iar începând cu 25 august echipa filmului va fi prezentă la o serie de avanpremiere în peste 40 de oraşe din ţară, la Alba Iulia, Odorheiul Secuiesc, Sibiu, Buzău sau Brăila.
„Filmul surprinde esenţa unui moment istoric semnificativ şi explorează complexitatea naturii umane în vremuri dificile, oferind, în plus, o imagine fascinantă a istoriei Europei de Est”. Ecranizarea filmului în Alba Iulia va avea loc în cadrul festivalului Alba Iulia Music&Film Festival și va rula vineri seara de la ora 21:00 în Piața Cetății.
Filmul românesc „Libertate” în regia lui Tudor Giurgiu, premiat la Sarajevo Film Festival
Aceasta a fost motivaţia juriului care a oferit Premiul Confederaţiei Internaţionale a Cinematografelor de Artă (CICAE) filmului românesc „Libertate”, regizat de Tudor Giurgiu, la cea de-a 29-a ediţie a Festivalului de Film de la Sarajevo.
Premiul constă în sprijin pentru distribuţia filmului în peste 3000 de cinematografe din toată lumea şi popularizarea acestuia printre spectatori.
Regizorul Tudor Giurgiu, producătoarea Oana Bujgoi Giurgiu, scenarista Cecilia Ştefănescu şi actorii Alex Calangiu, Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo şi Ionuţ Caras au participat la Festivalul de la Sarajevo, unde Libertate a avut parte de mai multe proiecţii şi întâlniri cu publicul şi cu presa.
Publicaţia internaţională Cineuropa scrie: „Tudor Giurgiu zugrăveşte o imagine realistă a haosului şi tulburărilor revoluţionare, pune sub semnul întrebării istoriile deja stabilite şi, cel mai important, creează un film palpitant care captează atenţia spectatorilor”.
Din distribuţia filmului mai fac parte Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Mirela Oprişor, Leonid Doni sau Cuzin Toma. Scenariul este scris de Cecilia Ştefănescu şi Tudor Giurgiu, după o idee de Nap Toader.
„Libertate” a avut premiera naţională la cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, unde a câştigat Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc din program.
Festivalul de Film de la Sarajevo este cel mai important şi cel mai mare festival de film din Europa de Sud-Est. A fost fondat în 1995, în timpul asediului oraşului Sarajevo din timpul războiului bosniac.
Citește și: O haită mare de câini a fost surprinsă în timp ce „patrula” prin Alba Iulia: „E plin orașul. Inadmisibil”
Tudor Giurgiu este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi producători români. A regizat filme precum „Legături bolnăvicioase” (2006), „Despre oameni şi melci” (2012), „De ce eu?” (2015) sau „Parking” (2019). Este fondatorul casei de producţie Libra Films şi preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).
„Libertate” este o co-producţie România-Ungaria, produs de Libra Films şi Mythberg Films şi distribuit în România de Transilvania Film. Pentru distribuţia internaţională, filmul a fost achiziţionat de compania londoneză Reason8.