vineri, iulie 5, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateFlorin Piersic a împlinit 88 de ani. Secretul pe care l-a ținut...

Florin Piersic a împlinit 88 de ani. Secretul pe care l-a ținut ascuns zeci de ani: „Binele se face în liniște”

Date:

Știri relevante

spot_img

Florin Piersic a împlinit 88 de ani. Actorul a avut un secret pe care nu l-a divulgat timp de zeci de ani.

Îndrăgitul actor Florin Piersic a împlinit, sâmbătă, 88 de ani. Cu câteva zile înainte, actorul a transmis un mesaj emoționant prin care îi îmbrățișează pe toți cei care i-au arătat de-a lungul timpului dragoste și apreciere. 

Florin Piersic a împlinit 88 de ani

„Nu-i timp de nostalgii. Nu încă. Imediat e 27 ianuarie. În trei zile, se învârte “contorul” și vârstă mea devine infinit-infinit, simbolul prieteniei și iubirii, adică 88. Ce tare mi se potrivește! Iubirea, Prietenia, Speranța, Bucuria, sunt cuvintele pe care le prețuiesc cel mai mult pe lume și nu sunt doar niște…vorbe!

Am dat și am primit iubire de la voi toți, cei care îmi sunteți alături cu gândurile voastre bune, cu prietenia pe care care mi-o arătați și care mă umple mereu de speranța unei alte zile, unui alt an plin de bucuria de a vă vedea în sala de spectacol sau de a vă ști în fața micului ecran.

Cu ani în urmă, pe scena Teatrului Național în spectacolul “Dulcea pasăre a tinereții”, îi spuneam partenerei mele Carmen Stănescu următoarea replică:

”Lady, am dat oamenilor mai mult decât am primit de la ei”. Astăzi, eu Florin vă spun celor care citiți aceste rânduri: “Am dat oamenilor mult , dar am primit înzecit de la ei!”

Citește și: O româncă a câștigat premiul Emmy pentru machiajul realizat în serialul Wednesday: „A fost minunat”

Da, da, este adevărat. Fără voi, fără aplauzele pe care mi le dăruiți, fară mesajele pe care mi le scrieți, fără privirile voastre calde când ne întâlnim pe stradă, aș fi fost… sărac. Pentru mine, asta e adevărată bogăție.

Cea mai de preț. Dacă în sala de spectacol, vă văd uneori de pe scenă înclinându-vă în fața mea, astăzi e rândul meu să mă înclin în fața voastră. Și mai vreau să știți că citesc tot ce îmi scrieți și că aș vrea ca timpul să fie mai lung, ca să vă pot răspunde fiecăruia în parte.

Norocul meu că sunt mare… la propriu…, ca să îmi pot întinde brațele ca niște aripi, să vă pot îmbrățișă pe toți. Florin”, a scris Florin Piersic pe pagina de Facebook.

Ce secret are Florin Piersic?

Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a ținut ascuns un moment foarte important din viaţa lui zeci de ani. Marele actor a dezvăluit gestul pe care l-a făcut într-un interviu emoţionant pentru Dan Negru.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că prezentatorul de la Kanal D şi celebrul actor au o relaţie strânsă de prietenie. Ei bine, în urmă cu un an, Dan Negru a realizat un interviu memorabil alături de Florin Piersic și de Părintele Necula.

Atunci a fost momentul în care maestrul a decis să vorbească despre fata pe care a adoptat-o în anii tinereţii.

„Las aici povestea lui Florin de Crăciun. A ținut-o ascunsă zeci de ani, pentru că binele se face în liniște! Povestea fetiței pe care a înfiat-o demult…

Florin e unul din oamenii de la care am învățat că nu rămâne nimic după noi decât bunătatea! Fii bun! Doar asta rămâne…”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare, unde a distribuit un fragment din interviul de colecție.

„Vreau să o înfiez”

Potrivit marelui actor, în timpul unor filmări, i-a atras atenţia o fetiţă extrem de frumoasă. Actorul a intrat atunci în vorbă cu micuţa şi avea să afle detalii din viaţa ei care l-au cutremurat. Micuţa îşi pierduse ambii părinţi şi se afla în grija unei mătuşi.

„Stătea și se uita la mine. Și eu o sesizam. Frumușică, parcă era un cap de-al lui Grigorescu. Am în imagine câțiva dintre pictorii români care au făcut tablouri pe care eu nu pot să le uit niciodată. Și mă uitam la ea, avea și o băsmăluță. Mă urmărea chipul ei. I-am spus pe tine cum te cheamă? 

«Maria». Zic: «Măriucă dragă, extraordinară ești, dar de ce te uiți așa la mine?». «Pentru că vă iubesc!». «Mă iubești pe mine? De ce?». «Nu știu, dar vă iubesc mult». (…) I-am spus: «unde locuiești, ce fac părinții tăi?». «Nu mai am părinți». Cum? «Mama a căzut de pe un car cu fân și a făcut o boală, nu a mai putut să o salveze nimeni.

După două săptămâni, a murit și tata». «Și tu unde stai?» «Stau la o mătușă». (…) Și ne-am dus la ea. Fetița mi-era foarte dragă. Eu am avut o soră care s-a pierdut, în 42. Vreau să fac ceva pentru fetița asta.

Zic: «vreau să o înfiez». Dragilor, e foarte important ce vă spun acum. Atunci, așa am simțit că vreau să o înfiez”, a relatat Florin Piersic, în cadrul interviului cu Dan Negru.

„Măriuca spune că Florin Piersic este binefăcătorul ei”

Cu sinceritate și modestie, Florin Piersic a mărturisit că gestul său discret a avut un impact semnificativ asupra destinului acestei tinere. În timp, copila, numită Maria, s-a căsătorit cu un bărbat excepțional, iar acum au împreună două fetițe.

Inițial, marele actor a cerut sfatul părinților săi, iar tatăl său i-a spus că nu va avea timpul necesar să se ocupe de un copil.

Citește și: Campanie anti-dezinformare la Aiud! Primarul Oana Badea, poză controversată cu actorul Keanu Reeves. Cum a reacționat comunitatea

„Am ținut legătura și m-am dus la București și le-am spus părinților mei. Atunci, tata a spus: «Florin, tu ai atâtea probleme, noi suntem deja în vârstă. Te angajezi la un lucru foarte grav, pentru că tu trebuie să o aduci la București».

Eram căsătorit, aveam probleme. Atunci i-am ascultat pe părinții mei, dar imediat am luat legătura cu ea, pentru că mă duceam des la Baia Mare. Și de atunci… am spus așa: că tot ceea ce câștig eu de la teatru, salariul meu, îl trimit fetiței acesteia”, a spus actorul.

„E ceva de suflet. Eu în ea am văzut-o pe sora mea”

Acum, când noi vorbim, Maria are două fete mari, e căsătorită și tabloul meu este în casa ei de la Drobeta-Turnu Severin. Măriuca spune că Florin Piersic este binefăcătorul ei.

S-a căsătorit cu un om excepțional. Pe una dintre fetele ei o cheamă Florina, iar pe cealaltă Ștefania, după numele meu.

Nu am devoalat până acum povestea asta, pentru că sună a laudă, dar nu este o laudă, e o pomană. E ceva de suflet. Eu în ea am văzut-o pe sora mea”, a conchis actorul.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut