Moș Loghin, veteranul în vârstă de 103 ani din Alba, și-a recăpătat vederea printr-o intervenție chirurgicală de excepție. Operația a fost realizată de doctorul Teodor Holhoș și echipa sa în doar 3 minute.
Moș Loghin, un veteran de război din Alba, a devenit un simbol al rezilienței umane la vârsta impresionantă de 103 ani.
Moș Loghin, veteranul de război din Alba care și-a recăpătat complet vederea la 103 ani
După peste doi ani „de întuneric”, eroul celui de-al Doilea Război Mondial a primit darul vederii înapoi. Cu o operație de doar trei minute care a constat în înlocuirea cristalinului, doctorul Teodor Holhoș și echipa sa au reușit să readucă lumina în viața lui Moș Loghin.
Ulterior, familia veteranului i-a transmis o scrisoare de mulțumire doctorului și echipei sale pentru această reușită medicală.
“Uneori, viața bate filmul. Așa a fost și cazul dlui Loghin, veteran de război, cu o vârstă extraordinară de 103 ani. Ați citit bine, domnul are 103 ani, dar starea sa de sănătate este una încă bună.
Acesta a fost și motivul pentru care familia a decis să îl aducă la un consult, pentru că domnul își pierduse vederea din cauza cataractei, și brusc, viața de zi cu zi devenise dificilă pentru el. În urma operației, domnul vede bine, se poate bucura de vârsta și anii pe care îi are.
Ne-a uimit însă scrisoarea pe care am primit-o în semn de mulțumire, din partea familiei. Suntem copleșiți de mulțumirea dvs. Să vedeți bine, domnule Loghin!”, a scris medicul pe pagina de Facebook.
Veteranul din Fărău, operat de doctorul Teodor Holhoș, are o poveste impresionantă de viață.
„Cu rănile din război s-a obișnuit, iar schijele rămase în corp au devenit parte din viața lui”
„Undeva pe deal, la marginea satului Fărău, locuiește veteranul de război Ioan Loghin.
La vârsta aceasta își îngrijește soția, de 95 ani, aflată pe pat, paralizată de 13 ani. Femeia are Alzheimer, nu îl recunoaște și îi sărută mâna de fiecare dată când e lângă ea, mulțumindu-i, ca unui străin, că o îngrijește. Moșu’ Loghin e un om mărunțel, foarte călit de viață și împăcat cu toate. A avut zece copii.
Nouă dintre ei ii trăiesc, fiind stabiliți în țară și străinătate. E tare mândru de toți. Are o fată în satul vecin, în Sânbenedic, care vine zilnic, le face de mâncare și îi îngrijește.
Moșu’ Loghin nu mai vede decât foarte puțin. La poartă are o bancă, iar până la ea ajunge pe pipăit.
A fost încorporat la Batalionul 5 Vânători de Munte din Abrud și a ajuns până în Cecenia. În urma unui atac al partizanilor ruși, a fost grav rănit la picioare, în Crimeea. A fost abandonat de camarazii săi în groapa în care se refugiaseră și unde au fost atacați ulterior.
Povestește el că era o zi călduroasă, nimeni nu era în jurul lui și îi era foarte sete. Picioarele ciuruite erau întoarse invers, în spate, cu tot cu bocanci. A stat acolo inert până spre seară.
De sete și având dureri insuportabile, simțea cum i se usucă trupul și că moare. Armata, povestește el, aduna noaptea în niște camioane morții și, eventual, și răniții. Așa au dat de el, mai mult mort decât viu.
A fost pus deasupra morților. În noapte aceea, a fost operat într-un spital improvizat, fiind anesteziat cu morfină. Recuperarea a durat vreo cinci luni, în spitale din Crimeea, Corabia și Caracal, în funcție de cum rușii se apropiau.
A îndurat chinuri inimaginabile până s-a vindecat. Nu a crezut vreodată că va mai putea umbla. De fapt, se aștepta să-i fie amputate picioarele, mai ales că mult timp tratamentul nu avea efect.
Acasă s-a întors cu greu, din cauza lipsei transporturilor, liniile de cale ferată fiind distruse de armata germană.
Ajunge în halta din Unirea, sus, urcat pe o locomotivă, nefiind vagoane disponibile, iar de acolo, pe jos, acasă la Fărău, unde îl așteptau frații mai mici, în număr de unsprezece, și mama, tatăl său decedând înainte de război la vârsta de 50 de ani.
S-a căsătorit cu femeia lui, alături de care trăiește din 1946, iar împreună au avut, cum spuneam, zece copii, dintre care mai trăiesc nouă.
A lucrat toată viața la oi, iar din munca câmpului și-a făcut o gospodărie frumoasă și și-a crescut copiii. Duce dorul uneia dintre fiice stabilite în Australia și care nu a fost de mulți ani acasă.
Cu rănile din război s-a obișnuit, iar schijele rămase în corp au devenit parte din viața lui.
Pielea îmbătrânită și transparentă pe alocuri, scoate la lumină vene groase vizibile, dar și aceste dovezi ale suferinței: pe picior, în mai multe locuri, la degetul mic de la o mână, pe braț, în vreo trei locuri, pe umăr și coaste.
Se pare că doctorul i-a scos schijele de la picioare și i-a tratat rănile, dar resturile de bombă, care i-au atins corpul, au rămas acolo., au transmis reprezentanții Centrului Militar Alba pe pagina de Facebook.
