Pompierii de la ISU Alba au primit vizita a sute de copii curioși în cadrul programului “Săptămâna Altfel”. Evenimentul a fost dedicat educației și informării preșcolarilor și școlarilor cu privire la comportamentul în situații de urgență.
“Sute de copii curioși ne-au trecut pragul prin programul “Săptămâna altfel”, pompierii din cadrul ISU Alba desfășurând astfel regulat campanii de informare și educare a preșcolarilor și școlarilor despre comportamentul în diferite situații de urgență, simulând pașii pe care trebuie să îi parcurgem în cazul izbucnirii unui incendiu.
Pompierii de la ISU Alba și-au deschis porțile pentru sute de copii aflați în “Săptămâna Altfel”
Astfel, vizitatorii au făcut cunoștință cu salvatorii, care le-au prezentat autospecialele de intervenție, precum și măsurile specifice de prevenire a situațiilor de urgență, modul de comportare în cazul urgențelor reale și tehnici de prim ajutor.
Entuziasmul celor mici față de meseria de pompier militar și față de tehnica de intervenție, ne oferă încrederea că printre ei se află viitorii salvatori.
Dragi copii, vă mulțumim pentru vizită și pentru zâmbetele și veselia pe care ni le-ați oferit.”, au scris reprezentanții ISU Alba pe pagina de Facebook.



