Palatului Princiar din Alba Iulia este un monument istoric care a înfruntat numeroase provocări de-a lungul timpului. Astăzi, reprezintă o comoară culturală și un simbol al rezistenței.
Palatul Principilor Transilvaniei s-a ridicat în etape succesive începând cu mijlocul secolului al XIV-lea, pe locul ocupat anterior de vechiul palat episcopal și al Prepozitului. În secolul următor, palatul și-a atins extinderea maximă prin organizarea diferitelor aripi în jurul celor trei curți interioare.
După anul 1541, fostul palat episcopal devine reședința reginei Isabella și a principelui Ioan Sigismund. Inițial, s-au efectuat doar reparații minime pentru adaptarea clădirii la noile funcții. Abia după secularizarea averilor bisericești în 1556, palatul devine o veritabilă reședință princiară.
În perioada domniei lui Sigismund Bathory (1581-1602), au avut loc modificări semnificative ale palatului. Una dintre aceste modificări a constat în închiderea curții din mijloc cu aripi laterale sudice și nordice. Pentru realizarea acestui proiect, au fost aduși meșteri din Italia și Polonia.
Palatul a servit drept locuință pentru Mihai Viteazul în timpul scurtei sale șederi la Alba Iulia. Cu toate acestea, după moartea domnitorului, luptele pentru controlul Transilvaniei au avut un impact negativ asupra cetății și, implicit, asupra Palatului.
Incendiile repetate au devastat Palatul în mai multe rânduri, punând în discuție abandonarea cetății și mutarea capitalei la Sibiu.
Refacerea Palatului a fost inițiată de Gabriel Bethlen, care a adăugat ultima curte, cea estică, destinată grajdișului princiar și locuințelor personalului. Bethlen a propus inițial montarea unui acoperiș de tip terasă cu creneluri decorative, dar această soluție s-a dovedit nepotrivită pentru clima din Alba Iulia, caracterizată de precipitații abundente.
Gh. Rakoczi I a contribuit la îmbunătățirea Palatului prin realizarea unui acoperiș cu șarpante și țigle înlocuind tabla cositorită. În cadrul renovărilor, s-au adăugat și amenajat diverse spații interioare, precum o sală de bal, o aripă destinată prințesei și doamnelor ei, o sală de așteptare și un apartament privat al principelui. De asemenea, au fost realizate ancadramente renascentiste pe latura de nord și de sud a palatului, adăugându-i un aspect arhitectural deosebit.
În anul 1615, sticlarii din Cluj au furnizat palatului nu mai puțin de 2180 de ochiuri pentru ferestre. Aceste ochiuri de sticlă erau montate în rame metalice, contribuind la aspectul estetic și funcțional al clădirii. De asemenea, palatul dispunea de o impresionantă galerie de sticlă. Podelele erau împodobite cu mozaicuri de culori variate, iar pereții și tavanele erau pictate.
În anul 1624, Gabriel Bethlen a comandat de la Constantinopol celebrele plăci de faianță de Iznik pentru două încăperi ale palatului. Această comandă a fost ulterior reluată și de către urmașii săi, completându-se cu plăci de faianță habane. Ultimul principe care a adăugat ceva Palatului a fost Principele Rákóczi I (1630-1648), care a amenajat un coridor la parter, situat pe latura exterioară de nord. Acest coridor era prevăzut cu 6 arcade adosate, câte trei de fiecare parte a porții “prepoziturii”. Totodată, deasupra porții de est a fost amenajată sala Dietei, în care puteau participa la lucrări 200 de oameni, precum și sala Tablei Judecătorești.
Potrivit apulum.ro, Evlia Celebi, un călător turc, relata: ”Deasupra zidului dinspre sud al cetăţii, cu faţa spre câmpie, se află un palat nespus de frumos al crailor. Toţi pereţii şi toate uşile lui erau zugrăvite în fel de fel de culori şi toate coloanele erau împodobite cu granit verde şi cu marmură de Samaki. Toate ferestrele aveau ramele de bronz şi erau încadrate cu geamuri de cristal şi oglinzi de Murano, iar podeaua era acoperită cu nişte mozaicuri de India, cu pietre de marmură fină. În diferite încăperi joase şi cu etaj se găseau bazine, rezervoare cu apă şi şipote, din care ţâşneşte apă curată, încât îl împodobeau astfel diferite feluri de lucrări de artă.”
Distrugerile provocate de turci în anii 1658, 1661-1662 au dus la dispariția tuturor acestor elemente. Palatul și cetatea nu mai aveau nimic de oferit, ceea ce a determinat ultimul principe al Transilvaniei să locuiască la Făgăraș.
Sub conducerea Habsburgilor, clădirile au fost repartizate în mod diferit: partea de est a devenit o cazarmă, iar cea de vest a fost restaurată și folosită ca reședință a episcopiei romano-catolice. În data de 15 ianuarie 1919, Reg. 91 infanterie a ocupat aceste clădiri, iar cazarma a primit numele de Regele Ferdinand I.
Administrat în prezent de Primăria Municipiului Alba Iulia, Palatul Princiar păstrează încă numeroase detalii arhitectonice reprezentative pentru Renașterea transilvăneană, cum ar fi portaluri, ancadramente, frontoane și bolți.
