O decizie judecătorească aduce la lumină o nedreptate din trecut, iar Primăria Șpring este obligată să plătească daune în valoare de 60.951 lei, ca urmare a unor acțiuni întreprinse acum un deceniu.
Primarul comunei, Iulia Stanilă, a adus la cunoștința locuitorilor situația cu care se confruntă Primăria Șpring. De asemenea, ea a asigurat comunitatea că echipa Primăriei va depune toate eforturile pentru recuperarea prejudiciului.
Primăria Șpring, obligată sa plătească daunele fostei conduceri, după 10 ani
“Astăzi am primit o notificare cu trimitere la o Hotărâre Judecătorească definitivă prin care Primăria Comunei Șpring este obligată să plătească daune în valoare de 60.951 lei pentru o acțiune din 2013.
Pe scurt, în anul 2013, primarul de la acea vreme a reziliat contractul de închiriere pășune al unui crescător de animale, care nu a avut ce să mai facă cu animalele și deși si-a câștigat în instanță dreptul de a fi repus în posesie, nu a fost respectată hotărârea judecătorească de către primărie, chiar dacă s-a dovedit în instanță că rezilierea contractului a fost ilegală. Din păcate omul a renunțat la luptă și… la viață.
Fratele persoanei nedreptățite, dorind să facă dreptate, a continuat procesul, câștigând după 10 ani.
Așadar, instituția noastră este obligată să plătească daunele și cheltuielile de judecată.
Pentru că nu este normal ca banii publici să acopere abuzurile si ambițiile unor persoane, vom solicita în instanță recuperarea prejudiciului de la persoana/persoanele care nu au respectat hotărârea judecătorească și au reziliat contractul in 2013, dar până atunci PRIMĂRIA trebuie să plătească întreaga sumă cu termen de plată – 31.10.2023.
Ce folos că am adus atâtea sponsorizări, că m-am zbătut să economisim fiecare leu, că mă chinui de doi ani și jumătate să prind din urmă măcar o fărâmă din normalitatea comunelor dezvoltate?
Cum să plătim acum din banii oamenilor asemenea sume pentru niște persoane care doar și-au bătut joc?
După 3 ani de muncă, stres, oboseală și sacrificii personale constat că nu am cum să avansez fără să mă lovesc de problemele din trecut, de faptele din trecut, de ignoranța din trecut.
Cum să recuperez eu în 2 ani, banii irosiți în 16 ani?
Cum să construiesc eu în 2 ani, ce nu s-a construit în 16 ani?
Cum să recuperez eu oportunitățile de finanțare pierdute, pentru a ajunge din urmă primarii care și-au făcut treaba în ultimii 20 de ani? Cum?
Nu am cum!”, a transmis Iulia Stănilă, primarul comunei Șpring, pe pagina de Facebook.
