Un animal rar a fost surprins de jandarmii montani din Brașov. Imaginile inedite arată o căprioară cu blana albă.
O căprioară albă, considerată a fi o apariție rară în peisajul montan, a fost surprinsă pe traseul din zona Valea Porții din Bran de către jandarmii postului montan Bran-Moieciu.
Un animal rar a fost surprins de jandarmii montani în Munții Carpați: „O întâlnire remarcabilă”
Imaginile arată un specimen de căprioară rar întâlnit, cu blana albă – particularitate pusă pe seama albinismului, explică Jandarmeria Brașov.
„Colegii noștri de la Postul Montan Bran-Moieciu, aflați pe traseul din zona Valea Porții din Bran, au avut parte de o întâlnire surprinzătoare cu un exemplar de căprioară albă.
Culoarea foarte rar întâlnită a blănii se datorează cel mai probabil albinismului, o tulburare genetică ce se manifestă prin producerea în cantități foarte mici sau deloc a melaninei, pigmentul care colorează pielea, ochii și părul”, a precizat Jandarmeria Brașov.
În aceeași postare, Jandarmeria Brașov a subliniat importanța protejării mediului înconjurător, prin grija față de faună și floră.
„Satisfacția acestor întâlniri de care au parte jandarmii montani este inegalabilă, de aceea vă îndemnăm încă o dată să aveți grijă de natură și de mediul înconjurător, pentru a avea cu toții parte de astfel de întâlniri remarcabile!”, a adăugat Jandarmeria Brașov.