Fraudă de peste 100.000 de euro la Alba Iulia! Cum a fost păcălită o femeie de falși reprezentanți ai ANAF și ai unei instituții bancare.
Povestea unei femei, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Alba Iulia, trage un semnal de alarmă asupra unui nou tip de fraudă. Răufăcătorii se folosesc de identitatea unor instituții precum ANAF sau a unor unități bancare pentru a convinge victimele să transfere bani în conturile indicate de aceștia.
Fraudă de peste 100.000 de euro la Alba Iulia! Cum a fost păcălită o femeie de falși reprezentanți ai ANAF și ai unei instituții bancare
Femeia a fost contactată de presupuși reprezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală și, sub pretextul că societatea pe care aceasta o administrează are de recuperat o sumă achitată la sfârșitul anului 2025, aceștia i-au comunicat că urmează să fie contactată de un reprezentant al unei unități bancare care o va sprijini în acest demers.
Ulterior, femeia a fost contactată de un presupus reprezentant al unei unități bancare, fiindu-i confirmate toate aspectele discutate cu reprezentatul ANAF. În continuare, persoana vătămată a urmat pașii indicați de acesta și a efectuat mai multe operațiuni financiare din contul societății pe care aceasta o administrează, prejudiciul creat fiind de peste 100.000 de euro.
„Când și-a dat seama că, de fapt, a fost victima unei infracțiuni, femeia a luat legătura imediat cu polițiștii.
Au dat dovadă de operativitate, în primul rând. În urma activităților investigativ-operative, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au reușit recuperarea aproape integrală a sumei pierdute.
Fiți cu ochii în patru! Nu oferiți niciodată astfel de informații și nu accesați linkuri primite de la persoane necunoscute!
Reamintim că ANAF nu solicită plăți urgente prin telefon sau prin mesaje!
Dacă primiți un astfel de apel, închideți imediat și verificați informațiile doar prin canalele oficiale!
Dacă ați fost contactat sau ați suferit un prejudiciu, anunțați-ne imediat”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.





