vineri, februarie 23, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateFuncționarii de la Casa de Pensii Alba, în grevă generală. Vor salarii...

Funcționarii de la Casa de Pensii Alba, în grevă generală. Vor salarii mai mari și condiții de muncă optime

Date:

Știri relevante

spot_img

Zeci de angajați și membri ai sindicatelor din Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii au declanșat o grevă generală începând cu 27 noiembrie 2023, dorind să atragă atenția asupra inechităților salariale și a condițiilor de muncă precare.

Angajaţi din instituţii aflate în subordinea Ministerului Muncii, membri de sindicat, dar şi persoane neafiliate organizaţiilor sindicale, vor intra, începând de luni, 27 noiembrie, în grevă generală. Anunţul a fost făcut duminică, pe Facebook, de către Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii (FSMM).

Funcționarii de la Casa de Pensii Alba, în grevă generală

„Începând cu data de 27 noiembrie 2023, membrii sindicatelor afiliate la FSMM cât şi angajaţii neafiliaţi în sindicate declară grevă generală pentru eliminarea inechităţilor salariale şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Această acţiune vine în contextul eforturilor constante ale Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii de a obţine condiţii de muncă optime şi remunerare echitabilă.

Membrii sindicatelor au considerat că greva este un pas necesar pentru a atrage atenţia asupra problemelor semnificative cu care se confruntă angajaţii din instituţiile Ministerului Muncii”, anunţa, duminică, federaţia sindicală din Ministerul Muncii.

Angajaţii din acest sistem reclamă „creşterea continuă a inechităţilor salariale, condiţii de muncă precare şi deficitul de personal” despre care spun că i-au determinat „să acţioneze pentru a obţine schimbări concrete şi sustenabile”.

„Scăderea puterii de cumpărare şi impactul inflaţiei au accentuat la rândul lor starea de nemulţumire şi au impus necesitatea acestei măsuri”, mai transmit sindicaliştii.

Citește și: Victorie categorică pentru Volei Alba Blaj împotriva CSM Constanța în etapa a opta a Diviziei A1. Ce scor au obținut

Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii transmite că „rămâne deschisă la dialog pentru găsirea soluţiilor care să conducă la o îmbunătăţire a calităţii vieţii profesionale pentru toţi membrii săi”.

„Ne cerem scuze pentru orice disconfort generat beneficiarilor noştri şi îi apreciem pentru înţelegerea de care au dat şi dau dovadă în aceste momente”, precizează sindicaliştii, potrivit News.ro.

spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut