luni, iulie 15, 2024
Pentru publicitate ne puteți suna la 0770552586 sau scrie la adresa contact@albapress.ro
AcasăActualitateGazul letal care îi afectează pe ardeleni. Alba, Cluj și Sibiu, printre...

Gazul letal care îi afectează pe ardeleni. Alba, Cluj și Sibiu, printre cele mai afectate județe: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”

Date:

Știri relevante

spot_img

Gazul letal care îi afectează pe ardeleni. Medicii au declarat că gazul „se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”.

A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.

Gazul letal care îi afectează pe ardeleni. Alba, Cluj și Sibiu, printre cele mai afectate județe

Cercetătorii de la UBB avertizează că în clădirile publice din 16 județe din Vestul României, inclusiv în grădinițe și școli, s-au înregistrat niveluri peste medie din radon.

Crește numărul de cancere pulmonare la nefumători, iar de vină sunt radiațiile cu radon, un gaz radioactiv inodor și incolor care se eliberează în mod natural și nu este periculos decât dacă se acumulează în clădiri, atrag atenția experții.

Citește și: FOTO Portret restaurat al lui Avram Iancu, expus în premieră la Muzeul Băncii Naționale a României. Cum arată?

În comparație cu alte țări din Uniunea Europeană, România se situează printre statele cu niveluri foarte ridicate de radon în anumite regiuni. Concret, suntem pe locul patru în Europa, la acest capitol.

Ce este radonul?

În aer liber radonul nu ne pune în pericol, dar atunci când se acumulează în interior prezintă riscuri pentru oameni. Studiile arată că expunerea la concentrații ridicate de radon în interior poate crește riscul de cancer pulmonar prin inhalare. Radonul se formează prin descompunerea elementelor chimice precum uraniu, toriu și radiu, prezente în sol, apă și materiale de construcție.

Acesta reprezintă jumătate din toată expunerea la radiații pentru oameni, fiind a doua cauză principală a cancerului pulmonar, după fumat, și prima cauză în rândul nefumătorilor. Riscul de cancer pulmonar cauzat de radon este substanțial mai mare pentru fumători: au de aproximativ 25 de ori mai multe șanse de a dezvolta cancer pulmonar decât nefumătorii.

Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) a clasificat radonul drept cancerigen uman dovedit, alături de fumul de tutun, azbest și benzen.

Cum ajunge radonul în încăperi

Prezența radonului în aerul din încăperi variază în funcție de geologie, tehnici de construcție și tipuri de ventilație. Sursa principală de radon este solul de sub clădiri. Radonul poate ajunge în clădiri prin fisuri, ferestre și alte goluri, în special în regiunile temperate și reci, unde clădirile sunt adesea la o subpresiune ușoară.

De asemenea, radonul se poate dizolva în apele subterane și poate fi eliberat în aer în timpul utilizării apei, de exemplu, în duș sau spălarea rufelor. Totuși, riscul asociat consumului de apă contaminată cu radon nu este considerat major, comparativ cu expunerea la radon inhalat din aer.

România ocupă locul patru din Europa în ceea ce privește nivelul de radon, după Cehia, Estonia și Austria. Solul este principala sursă de radon. Solul și aspectele arhitecurale, cum sunt făcute fundațiile clădirilor, sunt factorii principali care influențează acumularea radonului în aerul interior.

Citește și: Fekete Ingrid, elevă a școlii „Mihai Eminescu” din Alba Iulia, rezultat deosebit la Concursul Național de Biologie „G.E.Palade”. S-a calificat la etapa națională

Nivelul concentrației de radon care se acumulează în aerul interior depinde de caracteristicile constructive ale fiecarei clădiri, gradul de etanșeizare și situația fundațiilor, iar dacă acestea nu au fost izolate, cum e cazul școlilor, radonul pătrunde mult mai ușor din pământ în aerul interior”, a explicat cercetătoarea Alexandra Cucoș, de la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Universitatea Babes-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.

În 16 județe din România, nivelurile de radon depășesc limitele admise, cu o medie de concentrație de radon de aproape 3 ori mai mare decât media națională. Aceste județe sunt Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sibiu, Sălaj, Satu Mare și Timiș.

Regiunea Transilvania și marile centre urbane precum București, Iași, Timișoara și Constanța sunt considerate zone cu un risc ridicat de expunere la radon. Județele din Vest au un nivel mai mare de expunere la radon „din cauza geologiei solului, toată țara are o radioactivitate crescută a solului, este compozitia naturala a pământului, cu asta trăim si trebuie sa învățăm să luăm măsuri”, completează cercetătorul UBB.

Cum reducem nivelul de radon în casă

Reducerea nivelurilor de radon implică izolarea clădirilor, ajustarea presiunii aerului și modernizarea termică. Pentru valori peste 400 Bq/m3, sunt necesare soluții specializate, cum ar fi membrane izolatoare, sisteme de ventilație centralizate și etanșare a fundației.

Este esențial ca măsurătorile să fie efectuate de laboratoare autorizate de CNCAN, deoarece există riscul de erori în serviciile și echipamentele disponibile pe piață.

Pentru a reduce nivelul de radon în casă:

1. Sigilează crăpăturile din podea și pereți.

2. Aerisește frecvent locuința.

3. Utilizează sisteme de ventilație mecanică

4. Instalează un sistem de îndepărtare a radonului, gestionat de un specialist certificat, care poate elimina până la 99% din radon.

author avatar
Redacția AlbaPress
spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_imgspot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Sari la conținut