Georgeta Popescu, performanță de răsunet pentru sportul românesc! Deși junioară, a cucerit medalia de bronz la nivel de senioare, la o etapă de Cupă Europeană la bob.
Bobera Georgeta Popescu a cucerit medalia de bronz, la Cupa Europei de la St. Moritz, în Elveția.
Georgeta Popescu, performanță de răsunet pentru sportul românesc
Etapa de Cupa Europei la bob – proba de monobob, desfășurată pe celebra pistă Olympia Bobrun din St. Moritz (Elveția), a adus România pe podium într-una dintre cele mai tehnice și prestigioase competiții din calendarul International Bobsleigh & Skeleton Federation (IBSF).
Competiția a reunit sportive de elită din Europa, iar România a fost reprezentată de Georgeta Popescu, care, deși este încă junioară, a reușit să urce pe podium la nivel de senioare, obținând medalia de bronz în urma a două manșe extrem de disputate.
Performanța capătă o semnificație aparte în contextul parcursului internațional al sportivei, aflată la doar 50 de puncte de calificarea pentru Jocurile Olimpice, confirmând nivelul ridicat de pregătire și potențialul de performanță olimpică al bobului românesc.
Campioană olimpică de tineret în 2020, Georgeta Popescu reprezintă România atât în proba de monobob, cât și în cea de bob de două persoane, fiind una dintre cele mai promițătoare sportive ale generației sale în sporturile de iarnă.
Această reușită reflectă munca susținută a sportivei, a antrenorului, a staff-ului tehnic și a tuturor structurilor implicate în pregătirea lotului național, contribuind la consolidarea prezenței României în competițiile europene și internaționale de bob.




