Guler Daniel-Emanuel, elev la Colegiul Național „David Prodan” din Cugir, locul al III-lea la etapa națională a Olimpiadei de Religie pentru cultele Creștin Baptist și Creștin după Evanghelie.
Guler Daniel-Emanuel, elev în clasa a IX-a A la Colegiul Național „David Prodan” din Cugir, a obținut locul al III-lea la etapa națională a Olimpiadei de Religie pentru cultele Creștin Baptist și Creștin după Evanghelie.
Guler Daniel-Emanuel, elev la Colegiul Național „David Prodan” din Cugir, locul al III-lea la etapa națională a Olimpiadei de Religie pentru cultele Creștin Baptist și Creștin după Evanghelie
Competiția a reunit elevi din întreaga țară, iar Daniel a reprezentat județul Alba, orașul Cugir și instituția de învățământ cu care se mândrește.
În ciuda faptului că este elev la un profil cu specializare matematică informatică intensiv-informatică, Guler Daniel-Emanuel a demonstrat că interesul pentru științele exacte nu exclude o preocupare autentică pentru valorile spirituale.
Prin participarea la această competiție, el a reușit să îmbine rațiunea cu credința, oferind un exemplu de echilibru între două dimensiuni esențiale ale formării personale.
“Am avut parte de o experiență inedită la Olimpiada de Religie Cultul Creștin Baptist și Cultul Creștin după Evanghelie, faza națională. Sunt onorat de faptul că am putut reprezenta cu cinste județul Alba, orașul Cugir și colegiul nostru.
Nu a fost un drum ușor, dar prin perseverență și cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit această performanță. Deși studiez la un profil intensiv informatică și sunt pasionat de tot ce ține de științele exacte, religia reprezintă o parte semnificativă din mine, fără de care nu aș fi complet. Adeseori în societate, religia este privită cu dispreț.
Oamenii o consideră ca fiind alcătuită din mituri, fără fundament științific. Totuși, privind, spre exemplu, în istorie, majoritatea marilor savanți care au schimbat lumea prin descoperirile lor susțin existența lui Dumnezeu în concordanță cu Biblia și pe măsură ce se fac tot mai multe cercetări, sunt dovedite scrierile acesteia.
Participând la genul acesta de competiții, am învăţat că ele nu sunt doar despre “cine este cel mai deștept”, ci îmbină armonios mintea și sufletul”, a spus tânărul.